„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale” – (I Timotei 4,12)

> 40 de ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Irineu Crăciunaș Suceveanul
 

Situația Bisericii Ortodoxe Române în perioada regimului totalitar comunist (1948-1989) a fost una de îngrădire în spațiul sacru liturgic și suprimare a oricărei voințe de manifestare în afara locașului de cult. Măsurile luate de agenții sovietici din România împreună cu conducătorii comuniști ai țării au făcut ca ele să creeze frică și panică în societatea românească și în rândul clerului și credincioșilor ortodocși: 1. Laicizarea învățământului prin excluderea orei de religie din sistemul educațional public (închiderea școlilor confesionale, scoaterea icoanelor din sălile de clasă ș.a.) prin Decretul 1383 din 2 august 1948; 2. Deposedarea Bisericii de bunurile patrimoniale – sesiile mitropolitane, episcopale, parohiale, mănăstirești; confiscarea clădirilor, utilajelor agricole din proprietatea Bisericii – martie 1949; 3. Decretul dur din 1959 – acestea sunt doar câteva măsuri „democratice” ale statului comunist ateu. Cu toată strădania statului, numărul de mănăstiri și monahi a crescut în perioada 1948-1958, comparativ cu perioada 1941-1948, dar și nivelul de pregătire al monahilor s-a ridicat, și asta prin grija înțeleaptă a patriarhului Iustinian. Într-o notă informativă a Securității găsim uimirea și indignarea că sunt mult mai mulți monahi care sunt în școlile seminariale și în Institutul teologic din București, și că printre ei se găsesc și cinci călugări magistranți (care urmau cursurile doctorale). Unul dintre monahii care urma cursurile de magisteriu de la Institutul Teologic din București era ierodiaconul Irineu Crăciunaș (1928-1973), care, sub îndrumarea pr. prof. Orest Bucevschi, aprofunda teologia ortodoxă și se pregătea pentru lucrarea de doctorat. Astfel, în anul 1956, în revista „Studii Teologice”, numărul 3-4, îi este publicată tânărului monah lucrarea de disertație „Rolul voinței în viața morală”, lucrare ce se prezintă ca un crez al monahului, dar și al trăitorului autentic ortodox. În plină perioadă de comunizare a țării, anul 1956 este unul al unor revolte ale tinerilor studenți din lagărul comunist (Polonia, Ungaria) cu ecou și în rândul studenților din centrele universitare ale țării noastre, revolte ce s-au soldat cu arestări, exmatriculări, condamnări ale tinerilor studenți. Dovadă că tinerii nu îmbrățișau comunismul, ci își doreau libertatea. Tânărul magistrand Irineu Crăciunaș, prin studiul publicat, arată adevărata libertate, cea a creștinului bazată pe dragoste: „De aici necesitatea că tot ceea ce se propovăduiește și se scrie în creștinism să fie însuflețit de focul sfânt al simțirii și al dragostei care aprinde. Căci numai ceea ce pornește din inimă ajunge la inimă, pe unde trece drumul spre voința omului.” Într-o țară încarcerată și deposedată de elita culturală și spirituală, tânărul viitor ierarh crede că un rol important în formarea unei voințe bazate pe libertatea interioară „are educația creștină din familie, când se pun bazele educației copiilor, care sunt hotărâtoare pentru restul vieții. Rol deosebit au și Biserica, cultul, școala, mânăstirea…”. Aceasta este, de fapt, poate și rezistența acestui neam în fața ateismului propovăduit în perioada amintită. Presiunea la care era supusă Biserica în totalitatea ei avea să nască și tineri care au trăit idealul creștin al urmării lui Hristos și asumării unei vieți spirituale înalte, așa cum ne-o prezintă eminentul ierodiacon la vremea aceea: „O voință puternică necesită o viață interioară intensă, formată prin rugăciune, meditație, tăcere meditativă, cunoaștere de sine, spovedanie, sf. Împărtășanie, atenție, care duc la formarea unei convingeri și concepții creștine despre viață, la o credință puternică în Dumnezeu…” Născut într-un ținut unde libertatea era un lucru firesc (Țara Câmpulungului), ajunși cu toții într-o perioadă în care libertatea exterioară era restricționată, ierodiaconul Irineu, ca orice monah trăitor, își găsește libertatea în Hristos: „Căci cu cât voim mai cu putere, cu atât ne simțim mai liberi, cu atât voim mai liber. La această libertate se poate ajunge printr-o supunere și conformare voluntară și conștientă cu imperativul idealului creștin. Această conformare cu voința lui Dumnezeu, prin tăierea voinței proprii, se accentuează mult în monahism”. Din acest studiu transpare un lucru hotărât, că, la 27 de ani, tinerețea își dorește o libertate deasupra unor politruci efemeri: „De aceea noi nu posedăm libertatea, ci suntem capabili de a deveni liberi; o avem numai dacă ne-o câștigăm, ne-o cucerim, dacă voim și când voim. Ale-gând mereu binele, libertatea nu numai că se restrânge în acțiunea sa, ci din contră, ea crește apropiindu-se cu fiecare pas de libertatea morală, proprie oamenilor virtuoși, care au libertatea în Hristos (Efeseni 4, 32)”. Lecturând și aprofundând acest studiu, apoi privind la chipul blând și bun al ieromonahului devenit episcop vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei (1969-1973) parcă îi vezi deschis sufletul curat și așezat frumos și ordonat în aceste rânduri bine susținute și documentate din Sfânta Scriptură sau Sfinții Părinți ai Bisericii; oglindă a unei vieți dedicate libertății, dragostei și adevărului, unei vieți scurte închinate monahismului ortodox și Bisericii românești, contribuind alături de mari ierarhi, preoți, profesori, intelectuali sau simpli credincioși la rezistența împotriva sovietizării unei țări întregi. Iată un fiu de țărani liberi din Sadova Bucovinei, ce i-a reprezentat în chip îngeresc la Proscomidiarul și Altarul Bisericii străbune, însumând în rugăciunile sale pe toți ai lui din veacul prezent și viitor. S-a străduit să fie în Duhul lui Dumnezeu: „Căci unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea”(II Cor. 3,17), pentru că: „Mântuirea și fericirea omului sunt în propriile mâini. Ele nu depind de loc, ci de propria voință”. Nostalgia edenică din privirea lui ne face să credem că a fost deasupra vremurilor pe care le-a trăit și le-a sfințit cu harul arhieresc primit de la Hristos, „Arhiereul cel veșnic”, nădăjduind că libertatea a aflat-o din plin în locul cel fără de răutate, invidie și egoism, iar mântuirea și fericirea și-a câștigat-o prin împlinirea poruncilor din Evanghelia lui Hristos Iisus. De Sfântul Macarie Egipteanul (19 ianuarie), noi, cei de aici, din Sadova Bucovinei, ne amintim și îi facem pomenirea celui care a plecat de pe aceste meleaguri cu oameni credincioși, harnici și păstrători ai valorilor și credinței creștine. 40 de ani sunt o clipă în veșnicia luminată a Preasfintei Treimi. Preot SIMION MÎNDRILĂ Notă: Vezi George Enache „Ortodoxie și putere politică în România contemporană”, Ed. Nemira, 2005; Magistrand ierod. Irineu Crăciunaș „Rolul voinței în viața morală”, Studii Teologice, seria a II-a, martie-aprilie, anul VIII, 1956.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: