Mica Unire a românilor (2)

> Propagandă asiduă și costisitoare înlăuntru și afară > Unioniști și antiunioniști
 

Între hotarele principatelor, dar și în afara lor, terenul se pregătea printr-o reală propagandă în scop unionist. Parte a românilor aflați în Franța, de exemplu, își făceau cunoscute opiniile în publicații precum „România viitoare”, „Junimea română”, „Republica română”. Către împăratul Napoleon al III-lea – după cum am văzut, foarte interesat să controleze provincii la est și la sud de Carpați, în dauna rușilor și austro-ungarilor – se scriau memorii. Astfel de memorii îl vizau însă și pe prim-ministrul englez. La Paris s-a constituit un comitet cu sloganul „Dreptate! Fraternitate! Unitate!” Se căuta sprijin din partea unor personalități ale epocii, precum Edgar Quinet, Paul Bataillard, Hippolyte Desprez ș.a. Așa cum vă puteți închipui, variatele activități de propagandă costau enorm. Altfel spus, atunci, ca și azi, prieteniile mai curând se cumpărau decât veneau de la sine; sau aveau la bază cointeresări foarte concrete în chestiune. Spre exemplu, Ion C. Brătianu (foto) avea să vândă moșia soției sale pentru a asigura fonduri necesare pentru ca Occidentul să fie atent față de problema românească… În principate aveau să se constituie, ulterior, comitete ale unirii la Iași și la București, au apărut publicații menite a susține cauza: „România literară”, „Steaua Dunării” (Iași), „Românul” (București”). Mai ales în Moldova, în contextul regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica, au revenit cunoscuți revoluționari pașoptiști pentru a încinge și mai mult atmosfera unionistă. În urma Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856), principatele se aflau sub garanția colectivă a puterilor europene. În acest context, s-au constituit adunările ad-hoc, structuri cu un caracter consultativ, alcătuite din reprezentanți ai Bisericii, marii boierimi, ai firavei burghezii (însă cu nestinse elanuri revoluționare) și chiar ai clăcașilor de pe moșii. Urma ca acestea să judece cum s-ar putea realiza unirea… Și, mai ales, dacă aceasta este oportună! Dacă în Țara Românească se conturase o majoritate favorabilă unirii, Moldova era cutremurată de tensiuni. Un Alexandru Ioan Cuza, M. Kogălniceanu, Costache Epureanu ș.a. (partida unionistă) erau pro, însă un Nicolae Istrate, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi ș.a. erau contra. Erau multe interese în joc, personale și generale, dar unul dintre ele suna astfel: Dacă ne unim, Ieșii vor scădea și se vor împuțina. Capitala Moldovei dispărând, Moldova însăși va decădea… Anticipăm. Unirea avea să se înfăptuiască. București va deveni capitală în anul 1861. (Va urma) ȘT. CONSTANTIN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: