De 163 de ani, renaște din izvorul veșniciei, din dragostea și credința noastră. Mereu, în plină iarnă, de-i vreme însorită sau de se „întinde gheața asemeni oglinzilor”, în acest vecinic dătător de viață și binecuvântare cerească 15 ianuarie ne înfloresc în suflet teii, „se scutură de floare liliecii”.
Ne regăsim în dulcea suferință a Poetului care ne-a dăruit nemurirea și scoatem la suprafață tot ce avem mai frumos în suflet, simțindu-ne fericiți că ne-a dat Dumnezeu acest dar pentru a fi mai puternici, mai rezistenți la încercările timpurilor, mai îndrăzneți măcar într-un minuscul efort al încercării de a ne elibera de povara vremurilor. Căutăm cele mai frumoase cuvinte pentru a-i elogia numele, descoperind cu uimire că frumusețile ce ne freamătă în suflet răsar din „marele copac din care toți ne tragem”, cum l-a numit Lucian Blaga pe Eminescu. Trăind la umbra acestui copac, sorbim vigoare și dragoste de viață din rădăcinile sale. Dar, oricât de frumos am cuvânta atunci când ne adună cele două zile de 15 – a nașterii și morții Poetului, și oricâte imnuri de laudă i-am închina pe hârtie, vorbele alese nu ne scutesc de datorii și sentimente de vinovăție. Mai ales noi, românii din Cernăuți, ar trebui să ne simțim vinovați față de Eminescu. Nu mă refer aici la degradarea limbii române în școli sau la îngustarea drepturilor noastre naționale în pofida intrării în vigoare a Legii Ucrainei cu privire la politica limbilor, ci la sentimentele cu care ne apropiem de bustul lui Mihai Eminescu din curtea Casei lui Aron Pumnul. Or, unde în altă parte în spațiul populat de români avem o astfel de Casă? Și unde mai există o astfel de delăsare? Eminescologii încă n-au pus punct polemicii referitor la locul nașterii pruncului Mihai Eminovici, oscilând între Ipotești și Botoșani. Însă nimeni nu neagă faptul că chemarea de Luceafăr a lui Mihai Eminescu s-a născut la Cernăuți, în Casa lui Aron Pumnul. Aici adolescentul romantic se pierdea în nirvana trecutului, aici se visa în epoca lui Alexandru cel Bun, petrecându-și nopți de veghe deasupra cărților din biblioteca bogată a iubitului profesor. Dar nu ne mai încălzește astăzi bucuria că, în sfârșit, Casa lui Aron Pumnul a fost eliberată de locatari și trecută de primăria Cernăuțiului la gospodăria comunală pentru a găzdui Muzeul literar-memorial „Mihai Eminescu”. Dacă la 15 ianuarie din anul trecut mai aveam o speranță că până la următoarea Zi de Naștere a Poetului se va face măcar un pas înainte, acum ne-am întâlnit în acest loc sfânt pentru noi cu o mare tristețe și dezamăgire. Nu s-a pus nicio proptea, nu s-a bătut niciun cui, Casa continuând să degradeze sub ploi și ninsori. Directoarea Muzeului, dna Elena Vântu-Tărâțeanu, ne-a întâmpinat lângă bustul Poetului fără nicio veste bună, aprofundându-ne simțul de vinovăție cu sesizarea: „Cu părere de rău sunt nevoită să constat că, deși au trecut doi ani din ziua când Muzeul etnografic regional (instituție de stat căreia îi sunt subordonate toate muzeele literare și casele memoriale din ținut) a deschis un cont bancar special pentru acumularea de fonduri în vederea reparației Casei lui Aron Pumnul, unde vor fi găzduite exponatele viitorului muzeu „Mihai Eminescu”, în acest cont, dat publicității în presa regională și raională, nu s-a decontat până la momentul de față nicio grivnă… Este regretabil faptul că la apelul nostru n-au răspuns nici multele societăți culturale care funcționează în regiunea noastră, nici instituțiile de învățământ sau cele de cultură”. Exprimându-și regretul în legătură cu lăsarea în paragină a acestui imperativ național, dna Elena Vântu-Tărâțeanu a apelat la conștiința și sentimentele patriotice ale românilor, îndemnându-i să contribuie la cauza comună: „Mă gândesc că dacă fiecare din cei 250 mii de români din regiune ar depune doar o grivnă în acest cont, Muzeul literar-memorial „Mihai Eminescu” ar funcționa chiar din anul acesta în lăcașul care i-a fost repartizat”. Pentru mai multă convingere, dna directoare a invocat un eveniment semnificativ din istoria neamului, când prin subscripție publică, prin colecte bănești au fost adunate mijloace pentru înălțarea Ateneului Român, evidențiind că modelul sloganului „Dați un leu pentru Ateneu” ar putea fi preluat de românii din regiunea Cernăuți, astfel adunându-se fonduri necesare reparației Casei lui Aron Pumnul. Îndemnul este bun de urmat, dacă am da crezare spuselor dumneaei că „potrivit proiectului de deviz, lucrările de restaurare și de reparație capitală a imobilului, cu o vechime de 160 de ani, necesită câteva sute de mii de grivne, la care ar mai trebui adăugate alte zeci de mii pentru dotarea muzeului cu mobilier corespunzător”. Însă cei doi ani de absolută inactivitate de la eliberarea localului ne fac să credem că rezolvarea problemei prin colecte publice este o utopie. Acest fapt a fost sensibilizat și de redactorul-șef al „Zorilor Bucovinei” și președintele Societății jurnaliștilor români independenți din regiunea Cernăuți, Nicolae Toma, care a propus ca soluție rezonabilă demararea unui proiect european cu perspectiva afilierii la Complexul memorial din Ipotești. Numai astfel Muzeu „Mihai Eminescu” din Cernăuți are șansa la viață. Există și alte păreri. Bunăoară, scriitorul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, mai speră la susținerea statului ucrainean, propunând să se înainteze un demers comun din partea tuturor societăților naționale românești. Încercarea vină n-are, s-ar putea face apeluri prin toată lumea, numai de ne-ar fi cu folos! Mai ales că Eminescu rămâne unicul și cel mai puternic unificator al conaționalilor noștri, principalii organizatori, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți (poetul Ilie T. Zegrea) și Societatea „Mihai Eminescu” (Vasile Bâcu), începând împreună suita manifestărilor de la Bustul din curtea Casei, pentru care, deși nu s-a depus nicio grivnă pe cont, s-au adus brațe de flori – de la studenții Catedrei de Filologie Română și Clasică (o prezență numeroasă, în frunte cu dr. doc. Lora Bostan), Consulatul General al României la Cernăuți (viceconsulul Denisa Gabor), scriitori și membri ai prezidiului Societății „Mihai Eminescu”. În aceeași componență, la care s-au alăturat oaspeți din România, precum și reprezentanți ai autorităților Cernăuțiului și regiunii, ne-am reîntâlnit la Monumentul din centrul orașului – în acordurile melodioaselor versuri eminesciene, cântate de corul „Dragoș Vodă”. În nirvana trecutului Nu e nevoie să reamintim că Eminescu a fost un adorator al trecutului, simțindu-se fericit în clipele de reverie în nirvana secolelor de glorie a românilor. Momente revelatorii ne-a dăruit expoziția de portrete „Figuri istorice ale neamului”, inaugurată la sediul Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”. Un plus de simțire românească, marcată de căutarea identității, atribuie acestei galerii destinul autorului, care cu mare întârziere s-a regăsit în albia sa firească. Or, pictorul Mihai Alisavetei vorbește cu sfială în româna sa maternă, cuvântând mai ușor în „limba” dragă inimii din copilărie – cea a culorilor, întrupate în tablouri din care ne privesc bravi voievozi și înaintașii deschizători de drumuri, descoperiți de artistul plastic în plină maturitate. Dorul de Eminescu, care a dormitat în inima lui, s-a realizat în tablouri ce-l reprezintă pe Poet la diferite vârste, precum și în portretele „dulcii mame”, Veronicăi Micle, prietenilor Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Mihai Alisavetei citește cu mari dificultăți din volumele de poezii ale lui Eminescu, însă își caută febril identitatea, iar marea dragoste cu care i-a pictat pe vitejii voievozi (Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza) îi izvorăște din fremătările eminesciene primite în suflet ca pe o cuminecătură. Fiind pasionat și de arta tapiseriei, a expus și un goblen în care a redat Casa de la Ipotești, învăluită în miracolul naturii. O apreciere aparte a expoziției sale, integrate armonios în sărbătoarea eminesciană și Ziua Culturii Române, a venit din partea dnei viceconsul Denisa Gabor. Ca o răscumpărare a întârzierii ajungerii la Eminescu, pictorul a executat, fără nicio recompensă, mai multe portrete pentru Muzeul „Mihai Eminescu”. Dna Lora Bostan mi-a mărturisit că a primit în dar pentru catedră portretul lui Eudoxiu Hurmuzachi și stema Bucovinei. E o mare minune revenirea acestui bărbat la origini, voievozii din portretele sale privindu-l fără reproșuri (chiar și Vlad Țepeș) și binecuvântându-i drumul înspre sinele său cel mai bun, care pentru orice român este Eminescu. Încă un pas în universul cărții Poate nu e inedită, însă cum nu se poate mai binevenită ideea președintelui Societății Scriitorilor Români, Ilie T. Zegrea, de a desfășura un recital de poezie și prezentarea celor mai importante apariții editoriale la Biblioteca regională „Myhailo Ivasiuk”. De fapt, prezentarea celor mai recente cărți despre opera și viața lui Mihai Eminescu a început de la sediul Societății ce-i poartă numele (de reținut este înștiințarea făcută de președintele Vasile Bâcu referitor la o solidă donație primită din România – ediția integrală a operei lui Eminescu, în 11 volume îngrijite de D. Vatamaniuc). Și-au urmat drumul spre bibliotecă pentru a-și continua recitalul lirico-muzical și studenții din anul întâi de la filologia română – grupa dnei Lora Bostan. Acești tineri, care, în pofida timpurilor nefaste, și-au ales destinul în limba română, au deprins de la profesoara lor că duhul eminescian vine din credința și istoria noastră, că în apa vie a poeziei lui Eminescu românul se caută pe el însuși, își regăsește părinții și poveștile străbune. Versurile respirate și recitate cu gingășie de tinere, încărcate de emoția celor cântate în acompaniamentul chitarei de colegul lor Dumitru Facas, ne-au transpus într-un templu al divinității, emoționându-i până la lacrimi chiar și pe cei ce nu ne cunosc limba – lucrători ai bibliotecii, poetul Vitali Kolodii, care a citit din traducerile sale. Astfel, au răsunat în ucraineană poezii de Mircea Lutic, Vasile Tărâțeanu și, desigur, prietenul nostru ucrainean nu putea să nu dea glas măcar câtorva strofe din Luceafărul, considerat punctul culminant al creației sale în calitate de traducător. Pornind de la faptul că cea mai de preț avere pentru Eminescu au fost cărțile, n-au lipsit nici discuțiile în jurul celor mai reprezentative apariții editoriale. Ziaristul Ion Crețu spera ca până la ziua lui Eminescu să scoată de sub tipar antologia de poezii a lui Vasile Posteucă „Poeme prigonite”, consacrată centenarului acestui conațional înstrăinat de meleagurile natale. Din păcate, a putut să ne arate doar coperta, volumul așteptând sponsori pentru a vedea lumina zilei. Se pare că blestemul exilului îl urmărește și astăzi pe acest sincer patriot al neamului. Criticul literar Ștefan Broască a făcut o succintă exegeză a volumelor de versuri din colecția „Ideal” – „101 poeme” de Ilie T. Zegrea și Simion Gociu. În același context s-a vorbit și despre creația lirico-filosofică a lui Mircea Lutic, legată organic și în rezonanță cu divinitatea. Prof. dr. doc. Ilie Luceac ne-a pus la curent cu apariția unui studiu al profesorului din România, Cornel Munteanu – „Eminescu, polimorfismul operei”, iar Nicolae Toma a amintit de proaspăta apariție a impunătoarei lucrări de etimologie a lui Gheorghe Gorda „Sfânt e numele tău, Voloca”. La discuții și proiecte serioase în privința editării unor cărți reprezentative pentru nordul Bucovinei ne-a provocat criticul literar Ștefan Hostiuc. S-a găsit timp și pentru poeta populară Eugenia Ciocoboc, care a îmbrăcat cu această ocazie costumul național. Pe unduioasele ritmuri ale versurilor lui Marin Gherman, Ilie T. Zegrea, Simion Gociu am poposit la Gimnaziul nr. 6, unde ne așteptau cei mai tineri admiratori ai creației eminesciene și profesorii lor de limba română. Fără proiecte speciale, doar cu investiții sufletești, Concursul-recital, ajuns la a opta ediție, răstoarnă părerea că tinerii de astăzi nu sunt atât de receptivi la poezie. Și poezia, și muzica, și primii fiori ai dragostei îi apropie inevitabil de Eminescu. Juriul a avut o misiune foarte dificilă la desemnarea celor mai buni. Bunăoară, elevii de la ȘM Ciudei nr. 1, pregătiți de profesoara Maria Micailu, au venit îmbrăcați în portul național pitoresc, și-au acompaniat recitalul la fluier și vioară. Înmânând diplomele din partea Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, președintele juriului, Simion Gociu, era copleșit de emoții, recunoscând că în grupa mare (clasele 10-11) toți ar fi meritat premiul I. Al doilea an la rând, locul întâi în prima categorie de vârstă i-a revenit Anei-Maria Calancea (ȘM Ostrița, raionul Herța, profesoară Maria Bodnaraș), la fel fiind apreciat și Vlad Grișco (Gimnaziul nr. 6, Cernăuți, profesoară Doina Colesnicov). În categoria a doua (clasele 8-9) întâietatea i-a fost acordată Nadejdei Vicol (Liceul raional „Gheorghe Asachi”, Herța, profesoară Ala Vicol). Pe toți i-a cucerit talentul actoricesc al lui Denis Apetri, de la același Liceu, care s-a clasat pe primul loc cu „Scrisoarea II”, meritele împărțindu-le cu profesorul său, Vasile Tutunaru. O surpriză ne-a venit din Colincăuți: eleva clasei a 9-a, Tatiana Oroșean, a declamat „Atât de fragedă…” fără a da de înțeles că învață într-o școală ucraineană. De fapt, profesoara Tatiana Ungurean mi-a spus că are un curs facultativ la limba română – câte două ore și jumătate pe lună în clasele 5-6, astfel ținându-i cât de cât pe copii în sânul dragostei de graiul matern. Însă ne dăm bine seama că aceasta nu-i nici cât o picătură de dulceață într-un ocean de amar. Toți participanții la concurs au primit diplome ale Departamentului Învățământ, Știință, Tineret și Sport al ARS și seturi de cărți din partea Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. Răstimpul cât membrii juriului au făcut bilanțul le-a adus plăcute revelații celor rămași în sală, elevii din Marșinți mărturisind prin compoziția literară, cu fascinante elemente coregrafice, că Eminescu e o prezență mereu vie printre ei. De-acum, gazdele de la Gimnaziul nr. 6 pot să stingă luminile pomului de Crăciun, păstrat în casa lor cea mare special până la Nașterea Pruncului venit pe pământ pentru dăinuirea peste veacuri a românilor. MARIA TOACĂ Cernăuți
Comentarii