Început de semestru prin baruri

> 60 de elevi au fost „culeși” de polițiști din localuri, în timp ce ar fi trebuit să fie la cursuri
Zeci de elevi suceveni au considerat că perioada de acomodare cu școala de după vacanța de iarnă se va desfășura mai lin și cu mai mult succes, în baruri.
 

Astfel, în timp ce ar fi trebuit să fie la cursuri, ei erau convinși cu greu de polițiști să stingă țigările și să-și abandoneze „fluidele” cu care se delectau. În zilele de 15 și 16 ianuarie, 26 de polițiști din structurile de ordine publică și polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Suceava, dar și agenții și ofițerii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au desfășurat acțiuni în barurile și unitățile de alimentație publică din zona unităților de învățământ. Angajații localurilor au fost instruiți cu privire la responsabilitățile pe care le au cu privire la vânzarea de alcool și tutun către minori, iar în ce privește chiulangii, rezultatele au fost „notabile”. În cele 18 baruri, bărulețe, „pub”-uri și cârciumioare vizitate au fost găsiți, absentând de la cursuri, 60 de elevi. Fiecare a trebuit legitimat și consemnat și „remis” unității școlare de care în acele momente nu era interesat. Nu înainte însă de a i se explica (pentru a câta oară, oare?) că absenteismul atrage consecințe juridice și personale și că de la fuga de la cursuri la delincvență sunt pași foarte mici. Unii dintre elevi făcuseră deja câțiva, polițiștii aplicând cu ocazia controalelor 4 sancțiuni contravenționale unor elevi care au provocat scandal în zona unei unități de învățământ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: