Euro a coborât aproape de 4,32 lei

Leul s-a întărit cu peste cinci bani în fața euro, încă de marți seară, pe piețele internaționale, după ce banca americană JP Morgan a anunțat posibila includere, de la 1 martie, a obligațiunilor României în indicele pentru bondurile guvernamentale de pe piețele emergente, JP Morgan GBI-EM index.
 

Cursul euro a scăzut ieri de la 4,3894 la 4,3364 lei, maxim al ultimului an, o medie mai mică, de 4,3340 lei, fiind înregistrată în 30 ianuarie 2012. Piața s-a deschis la 4,34 lei, nivel apropiat de cel înregistrat marți seară pe piețele internaționale. Presiunea pe cumpărarea de lei, care vor fi folosiți la achiziționarea de titluri de stat românești, acțiune care s-a intensificat după câștigarea alegerilor în decembrie trecut de USL, a împins euro până la 4,32 – 4,3220. După atingerea acestui minim, cotațiile au revenit spre valorile de la deschidere, 4,3370 – 4,3410 lei. Cei de la ING consideră că euro nu va scădea sub 4,30 lei, la aceasta contribuind cumpărările de valută ale BNR, pentru întregirea rezervei diminuate anul trecut cu două miliarde euro, cât și cererea naturală. Dolarul american a scăzut de la 3,2882 la 3,2596 lei, o medie mai mică, 3,2357 lei, înregistrându-se în 29 februarie trecut. Francul elvețian, care s-a depreciat la peste 1,24 unități/euro pe piețele internaționale, scădea de la 3,5463 la 3,5061 lei, cel mai redus nivel începând cu decembrie 2011. În piața la termen de la Sibiu, prețurile futures ale euro scădeau pe martie la 4,3775 – 4,3781 lei, pe iunie la 4,4060 – 4,4351 lei, iar pe septembrie la 4,43 lei. Monedele din regiune se depreciau față de euro, după creșterea aversiunii față de risc. Cea poloneză cobora la 4,111 – 4,134 zloți, iar cea maghiară la 294,3 – 295,3 forinți. Perechea euro/dolar, care urcase luni la 1,3403 dolari, maximul ultimelor 11 luni, cobora ieri la 1,3258 – 1,3324 dolari. Scăderea a fost consecința declarațiilor făcute de Jean-Claude Juncker, președintele Eurogrupului, care considera că euro este supraevaluat, ceea ce are efecte directe asupra exporturilor din zona euro. Intervenția lui Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor BCE, care a afirmat că nivelul euro nu este un subiect de îngrijorare, nu a adus încredere în piață. La Sibiu, euro se tranzacționa pe martie la 1,3266 – 1,3324 dolari, iar uncia de aur cobora pe februarie la 1.674 – 1.676,5 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI