Competențe

Aflăm că pe la vârful unor comisii parlamentare s-au înscăunat persoane ale căror competențe (ei poveste…, dar și aceasta-i vorbă mare!), în fine, ale căror studii, specializări etc. ce pot fi dovedite cu acte (deși până și-aici se pot spune povești) nu s-ar prea potrivi cu domeniile în care urmează a decide în numele nostru și pentru noi. Dar mai aflăm că în astfel de socoteli (nu noi, dar nici dezvățate) nu tocmai competențele au greutate (scuzați, diplomele, eventual cariera), ci „algoritmul politic”.
 

L.D. CLEMENT

Altfel zis, dacă un partid tre’ să dea un șef de comisie, că așa fu înțelegerea între ele și între ei, îl dă. În furnizează din… rezerva de cadre și de specialiști pe care o are la dispoziție. Și îmi zic că de-aici tot ar ieși ceva bun: respectivul va asculta fără șovăială, cu sfințenie (iar dacă va fi cazul, chiar orbește) ordinele politice. Totul va merge repejor, fără discuții prea multe, fără polemici, iar decizia odată aruncată de comisie (fie de agricultură, apărare, cultură etc.) în sală, nu se va îndeplini, de fapt, decât o altă formalitate, aceea de a deveni grăbit motiv de ridicare de mâini pentru o majoritate pricepută la așa ceva. Iar în perspectivă, meșteșugul tot cu folos e: trecându-i atâtea hârțoage pe birou și prin servietă, șeful de comisie se va contamina cumva din înțelepciunea lor, așa că, treptat, s-ar putea zice că se recalifică la locul de muncă. Iar astfel recalificat, dacă algoritmul o va zice, într-o (pentru el) bună zi îi vom zice și noi: Să trăiți, domnule ministru! Și la mai mare, ăăă…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: