Tot într-o zi de iarnă…

Citind articolul apărut recent în „Crai nou” am aflat despre trecerea la cele veșnice a scriitorului Alexei Rudeanu pe care, în anii tinereții mele, l-am cunoscut, fiindu-mi în acea perioadă și un bun prieten.
 

Odată cu vestea tristă mi-am reamintit de ziua aceea de iarnă fermecătoare a anului 1973 când, din pădurile satului Prisaca Dornei, la rugămintea celui dispărut, am adus în locuința sa din Suceava un brăduț pe care, pentru sfintele sărbători de iarnă, l-am împodobit împreună. După 39 de ani de la întâmplare aveam să mă regăsesc cu dl Rudeanu pe internet, iar lanțul amintirilor începuse să se închege! Evident că am făcut și un schimb de cărți, ajungând în posesia ultimului său volum, intitulat ,,Maraton spre fericire” (Ed. Accent Print, 2007), realizat după 20 de ani de absență autoimpusă a scriitorului din viața literară și din librării. Cartea are și o dedicație pe care o reproduc întocmai: ,,Dragului prozator bucovinean Decebal Alexandru Seul, cu nostalgia meleagului feeric străbătut cândva împreună și oglindit în coloanele aceluiași ziar scris de cei mai talentați gazetari, inclusiv subsemnații!!! – această poveste adevărată adusă de peste oceanele lumii de autorul travestit Aleksander Metz – alias Alex. Rudeanu. București, februarie 2012. Alte titluri de Alexei Rudeanu: ,,Exilul pisicilor”, nuvele, Ed. pentru Literatură, 1969; ,,Focul rece”, roman, Ed. Eminescu, 1973; ,,Ultimul monac”, nuvele, Ed. Junimea, 1973; ,,Pietrele acestei case”, roman-document, Ed. Eminescu, 1973; ,,Mansarda colibei”, Ed. Junimea, 1973; ,,Datoria umbrei”, nuvele, Cartea Românească, 1977; ,,Fratele norocos”, roman, Editura Eminescu, 1973; ,,Blana ursului din pădure”, nuvele, Cartea Românească, 1981; ,,Rușinea familiei”, roman, Ed. Eminescu, 1983; ,,Capcana albă”, roman document, Ed. Militară, 1984; ,,Rapidul 24 spre iubire”, nuvele, Ed. Albatros, 1988; ,,Corabia de piatră”, roman, Cartea Românească, 1988. Spre mândria autorului, acesta și-a lăsat aceste cărți în Biblioteca Congresului U.S.A. Am enumerat cărțile celui plecat la Domnul deoarece m-am gândit că cititorii tineri, îndeosebi, n-au prea avut șansa de a le descoperi în rafturile bibliotecilor. Alexei Rudeanu și-a petrecut o bună parte din tinerețe în Bucovina, locuind la Suceava, unde făcea și gazetărie la ,,Zori noi”. După primirea ultimei sale cărți amintite, la scurt timp mi-a comunicat că este bolnav și se internează la un spital de provincie. Era, cred, prin aprilie 2012.De atunci mesajele noastre de internet s-au oprit… Scriitorul nu mi-a spus suferința. Însă din articolul domnului Ion Beldeanu primesc vestea tristă la care nu mă așteptasem! Alături de regretatul Constantin Ștefuriuc, și Alexei Rudeanu mi-a îndreptat pașii, ,,încă stingheri” atunci, pe drumul creației literare pe care înaintez și astăzi. Nu voi uita sfaturile celui din urmă. Scriitorul a fost, în privința unor scrieri la care ,,mă chinuiam”, adevăratul meu învățător. Înainte de a se îmbolnăvi – probabil o boală mai veche i se agravase –, și-a exprimat dorința de a-i găsi o locuință în zona minunată ca natură unde mă stabilisem, pentru a-și petrece barem o săptămână la munte, în Bucovina, departe de larma Capitalei. Mă interesasem, dar n-a mai apucat, fiind învins de boală. Acum scriitorul prieten îmi va rămâne o amintire ,,vie” tot într-o zi de iarnă, dar… îndoliată. DECEBAL ALEXANDRU SEUL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: