La Suceava, Călinești Cuparencu și Putna

Festivalul literar „Mihai Eminescu”

– ediția a XXII-a –
În zilele de 13 și 14 ianuarie 2013, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Colegiul Național „Petru Mușat”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Șerbăuți și Mănăstirea Putna, organizează cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.
 

Festivalul se va desfășura la Suceava, Călinești Cuparencu și Putna. Invitații acestei ediții sunt: Adrian Dinu Rachieru – Timișoara, Theodor Codreanu – Huși, Cornel Munteanu – Baia Mare, Lucia Olaru-Nenati – Botoșani, Ștefan Munteanu – Bacău, Liviu Papuc – Iași, Ioan Țicalo – Râșca, Vasile Tărâțeanu – Cernăuți, Ilie T. Zegrea – Cernăuți, Mircea Lutic – Cernăuți, Alexandrina Cernov – Cernăuți, Ilie Luceac – Cernăuți. Programul festivalului: 13 ianuarie 2013: ora 11,00: Colegiul Național „Petru Mușat” – Sub semnul Poetului. Deschiderea oficială; Omagiu lui Mihai Eminescu. Moment artistic susținut de Cvartetul „Amadeus” (Herna Săndulean – soprană, Valentina Tablan Popescu – alto, Radu Roată – tenor, Lucian Tablan Popescu – bas); Eminescu în 2013: Adrian Dinu Rachieru, Cornel Munteanu, Lucia Olaru-Nenati, Ștefan Munteanu, Vasile Tărâțeanu, Alexandrina Cernov; Decernarea Premiului Opera Omnia „Mihai Eminescu”. Lansări de carte: „Despărțirea de Eminescu?”, editura Tibiscus, Serbia, 2012, autor, Adrian Dinu Rachieru; „Eminescu. Polimorfismul operei”, editura Universității Jagiellone, Cracovia, Polonia, 2012, autor, Cornel Munteanu; „Dicționarul enciclopedic Mihai Eminescu”, editura Gunivas, Chișinău, autor, Mihai Cimpoi; „Dor… în concepția lui Mihai Eminescu”, editura Biblioteca Mioriței, Câmpulung Moldovenesc, autor, Ioan Țicalo. 14 ianuarie 2013: ora 9.00 – Depunerea coroanei omagiale la bustul poetului Mihai Eminescu din Suceava; ora 10.00 – Ateneul Cultural „Mihai Eminescu” din Călinești Cuparencu, depunerea coroanei omagiale la bustul poetului Mihai Eminescu; Manifestări culturale dedicate Luceafărului Poeziei Românești; ora 13.00 – Mănăstirea Putna, depunerea coroanei omagiale la bustul poetului Mihai Eminescu; decernarea Premiului Național „Mihai Eminescu”; moment artistic. Festivalul își propune să comemoreze și să promoveze imaginea poetului național Mihai Eminescu în preajma zilei de naștere a acestuia și aduce în atenția publicului cele mai noi apariții editoriale despre viața și opera poetului național, cel mai bun volum de exegeză eminesciană primind Premiul de excelență Mihai Eminescu acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. În acest an, un premiu special al juriului va fi susținut financiar de doamna Cristina Teodorovici, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale. Juriul ediției a XXII-a a Festivalului literar „Mihai Eminescu” este format din: Nicolae Georgescu, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu, Mircea A. Diaconu, Sabina Fînaru, Nicolae Cârlan, Ion Cozmei și Carmen Veronica Steiciuc. Nominalizările pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană publicată în 2012 sunt: Cornel Munteanu – „Eminescu. Polimorfismul operei”, Editura Universității Jagiellone, din Cracovia, Polonia; Ioana Bot – „Eminescu explicat fratelui meu”, Editura Art, București; Mihai Cimpoi – „Dicționarul enciclopedic Mihai Eminescu”, editura Gunivas, Chișinău; Ioan Țicalo – „Dor… în concepția lui Mihai Eminescu”, editura Biblioteca Miorița, Câmpulung Moldovenesc. Premiul „Mihai Eminescu – Opera Omnia” din cadrul Festivalului literar „Mihai Eminescu” de la Suceava va fi acordat de prof. Dan Lohanel, director al Liceului Particular Nr. 1 Suceava, care oferă în fiecare an de 15 ianuarie și un premiu „Mihai Eminescu” la Cernăuți. CARMEN VERONICA STEICIUC, consultant artistic CCPCT, Centrul Cultural Bucovina

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: