De la începutul anului, în doar două zile

900 de suceveni au avut nevoie de medic din cauza răcelilor

În cele două zile lucrătoare din prima săptămână a lui 2013, circa 900 de suceveni au fost diagnosticați de medici cu infecție respiratorie și pneumopatie acută, peste 80 fiind internați în spitale.
 

Este un număr destul de ridicat, dacă socotim că, până acum, în acest sezon de iarnă, săptămânal circa 2300 de persoane au ajuns la medic din cauza răcelilor. În cele două zile s-au raportat Direcției de Sănătate Publică Suceava de către medicii din teritoriu 744 de cazuri de infecție acută a căilor respiratorii superioare (IACRS), 194 de cazuri fiind la categoria de vârstă 5-14 ani, iar câte 154 la 2-4 ani, respectiv 15-49 ani. Au fost internate 48 de persoane cu acest diagnostic. De asemenea, au fost diagnosticate 157 persoane cu pneumopatie acută, cu 32 de internări. Tot în cele două zile lucrătoare menționate, 359 persoane s-au vaccinat împotriva gripei la medicii de familie, de la începutul campaniei fiind efectuate 8900 vaccinări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: