„Brăduțul din cer” sau „Spovedania unui învins”

Prins în mrejele realului ca-ntr-o carceră existențială construită, parcă, din trăsăturile condeiului, Decebal Alexandru Seul reușește să adune în volumul „Brăduțul din cer” trăirile faptului brut primenit de fuziunea vis – realitate. La o primă călătorie în lumea cărții, îndărătnicia realului pare a fi îmblânzită de cuvântul ieșit din matca înțelesurilor originare.
 

Aflat la granița dintre stilul jurnalistic și stilul beletristic, volumul „Brăduțul din cer” reprezintă zestrea articolelor publicate, încheind, astfel, un ciclu de viață răstălmăcită, alături de volumele „Bună dimineața, viață!” și „Ploi de flori”. Întregul volum are harul unei căutări metafizice, întâmplarea propriu-zisă deschizându-se într-un trecut biciuit, parcă, de fiorul amintirilor: „O lacrimă își află făgașul pe obraz, iar tot suind, mă prinde în brațe peisajul, care, poate, mă ține în viață! Și-mi amintesc cum în fiecare aprilie, Ovidiu al meu, chemat prea timpuriu la Domnul, aduna cu bucurie aceste ciuperci și altele, după ordinea aparițiilor, pentru folosul familiei, dar și pentru bani”; „Suiam împreună munții, cu acea bucurie copilărească din ajunul Sărbătorilor Sfinte de iarnă, mângâiați de căderea maiestuoasă a fulgilor de nea, și nu o dată îl aflam în străfunduri de codru. Ajunși acasă, brăduțul era împodobit simplu, dar cu multă beteală argintie, așezat fiind în sufrageria cu masa pregătită cu bucate de post”; „Parcă mă întrevăd împreună cu fiul, chemat atât de timpuriu la cele veșnice, făcând cărări, prin omătul până mai sus de brâu, spre fântână, grajd, cociuba câinelui, către râul de peste drum, făcând cărări cu brațele și cu picioarele prin zăpada pufoasă căzută peste noapte și prin ogrăzile soacrei, mătușii – trecute și ele de atunci – în eternitate”. Alteori, fixarea înverșunată într-un mai mult ca prezent programat de preaplinul zilelor face ca peisajul însuși să-și iasă din matca rigidă a faptului brut pentru a se refugia într-un spațiu metaforic: „…aud adesea toaca despicând liniștea dimineților în rafale repetate”; „…mi se deschidea privirii panorama munților mutilați de zestrea lor de neprețuit!”; „Fascinant decor al naturii ce putea sensibiliza orice suflet în fața unei asemenea priveliști, care se cerea admirată pentru a alunga chiar și unicul strop de urât cotidian”. Fiecare articol se face părtaș la pactul ontologic dintre lacrimă și zâmbet, dintre vis și realitate, dintre viață și moarte: „Un drept sfânt”, „Căutând urmele pașilor tăi”, „Chemarea pădurilor”, „Brăduțul din cer”, „Cartea la ea acasă”, „Dincolo de molizi”, „Ger de a înghețat apa-n fântâni!”, „Au reapărut margaretele”, „Fântâna cu cumpănă”, „Potopul alb”, „Capela dintr-un singur pin”, „Viață, picătură cu picătură”, „Coliviile”… Scrisul lui Decebal Alexandru Seul se dezvăluie cititorului aidoma vieții, plin de fiorul lăuntric al propriilor trăiri, încrâncenat uneori de pasul îndărătnic al timpului, dar și liniștit și împăcat cu visul împlinit. LUMINIȚA ȚARAN

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI