Pe 21, într-o vineri, zi de fasole

Punct. Și de la capăt !

(dezbatere la sfârșitul lumii, pardon, anului)
Un filosof celebru, al cărui nume îmi stă pe vârful limbii, de unde îmi scapă, i-a pus omenirii în vedere că orice început n-are încotro și se sfârșește, dând ca exemplu apa de ploaie și propria faimă. Altul, tot filosof, dar mult mai celebru (al cărui nume puțini – începând cu mine – îl știu), i-a restituit aceleiași omeniri curajul, afirmând că din orice sfârșit își scoate capul un nou început, fapt dovedit de românii setoși prin necontenita golire a păhărelelor și de cârciumarii zeloși prin promptă reumplere. S-a mai băgat în controversă unul, nu importă ce hram poartă și cu cine votează, adept al teoriei că n-ar exista nici început și nici sfârșit, doar neclintirea prostiei cu lustru și a măgăriei cu ștaif. L-a contrazis (sau l-a confirmat?) un presupus cu adâncime, aducând în discuție – cât pe ce să-l crezi veritabil neamestecat – balamucul instituțional și aplauzele degeaba, ambele dintre cele fără sfârșit.
 

Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, s-a săltat pe vârfuri un alt adânc, atât de faimos încât nu se mai simte nevoia să îl denumești, care le-a pus capac: multe încep când și cum vor ele, dar puține se termină cum și când am vrea noi. Nu am zăbovit să îl ascult până i s-a uscat gâtlejul, mi-a fost destul să aud „schimbare” și „tranziție” și m-am tot dus, să nu mi se vestejească și mie bruma de speranțe. N-am înaintat cine știe ce cu ele și cu dilemele, pentru că m-am rezemat de o cumpănă a calendarului și am simțit trecerea timpului pe lângă trecute și așteptate, nepăsător la perisabil și la curgeri. Am recapitulat cât de îndemânatic s-au scurs tovarășii în domni, ce măiestru s-a revărsat comunismul cu față omenească în capitalismul fețe-fețe, ce părintește ne veghează destinele (dar și telefoanele) blânzii urmași vrednici ai celor care ni le cotonogeau, cu câtă timiditate se strecoară un firicel de democrație firavă printre crăpăturile bunului plac, cum se fofilează bălăriile pe sub corolă de floare răzleață în timp ce noi sărim din guvern în guvern ca stăncuța din par în par, derutată de semnele de circulație, ce nădăjduiam trecând dintr-un an în altul, ce ne uram pe pragul dintre epuizatul 2011 și – atunci proaspătul, acum lichidabilul – 2012, după care punem cuvenitul punct și deschidem un paragraf (de la capăt, 2013), noi zicem că nou. Săvârșim asemenea tradiționale jocuri de-a furat căciuli și ne facem că nu băgăm de seamă întrebările care încearcă să vină prea aproape de răspântiile noastre, cu gând să ne înghesuiască. Dacă ne copleșesc, ori dacă ne dau cu tifla, nu avem încotro și trebuie să le mărturisim, cinstit, cât de lesne uităm de la ce au pornit toate acestea și multe altele ca ele și ce puțin cunoaștem despre locul și felul în care, fără îndoială, se vor opri cândva. Unii – mayași, incași, cârcotași, poznași, rămași (de la potop) – știau și când anume: pe 21, într-o vineri, zi de fasole. De preferință ar fi fost după-amiază, să pierim sătui, dar cel mai bine spre seară, să ne găsim timp și de-o bere. Întrucât noi avem belelele noastre, destule și prea destule ca să nu jinduim la ale altora, evenimentul s-a amânat fără să mai aștepte OU de la guvern. Dezbaterea lui, însă, abia începe: întoarceți foaia (a ziarului, evident!) și vă veți scufunda în ea ca orice filosof ce se respectă.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: