În perspectivă

Aeroportul Suceava, hub în strategia națională aeroportuară

> „Există o strategie în care intenționăm să prindem și Suceava ca o zonă în care să ajungă curse dintr-o parte a Europei și să plece în altă parte a Europei”, spune președintele CJ, Cătălin Nechifor
 

Modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” este o prioritate a anului 2013, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Recent, 9 consorții au venit cu oferte economico-financiare și au intrat în competiția pentru lucrările care vor avea loc la unitatea aeroportuară de la Salcea. Acestea sunt în curs de analizare, președintele CJ sperând ca deliberarea să intervină cât mai repede, astfel încât, din primăvară, să se treacă la materializarea proiectului. „În acest moment suntem încă în situația în care se evaluează ofertele celor 9 asocieri de companii. Va dura ceva acest proces, însă noi ne dorim să fie cât mai scurt, în așa fel încât, într-o perioadă acceptabilă de timp, să începem lucrările efective. În anul viitor, vrem foarte mult să profităm de primăvară, vară și toamnă, interval în care se poate construi” arată șeful administrației județene. Nechifor crede că în cadrul acestui proiect major de investiții, foarte importante sunt repararea și prelungirea pistei. Potrivit lui, aeroportul se constituie într-o veritabilă poartă de intrare în județ, de aceea se fac demersuri pentru includerea obiectivului în strategia națională. „Avem interesul să ținem această poartă deschisă înspre curse înspre Europa, dar și către partea estică a continentului. Există o strategie aeroportuară națională în care intenționăm să prindem și Suceava, eventual ca hub, o zonă în care să ajungă curse dintr-o parte a Europei și să plece în altă parte a Europei. Mă refer, aici, la schimburile est-vest”, a explicat Cătălin Nechifor, adăugând că aplicarea proiectului sucevean de modernizare a infrastructurii aeroportuare se va regăsi pe piața transporturilor aeriene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: