Vom mai auzi colinde adevărate „pe la uși pe la ferești” ?

E ajunul Crăciunului. O zi în care se definitivează curățenia prin case, se prepară bunătățile (de către ăia care au cu ce), bat popii pe la uși de creștini, iar pe seară mai umblă colindătorii.
 

Dacă or mai fi și de-ăia. Nu fac vorbire de perenii țigănei care behăie la foc automat câteva cuvinte neinteligibile dintre care se poate distinge doar veșnicul „La anul și la mulți ani!” de final. Mă refer la cei care mai știu colinde adevărate. C-or fi ei copii, adolescenți sau chiar adulți (ultimii mai pe la o bucată de noapte). Scriu lucrurile astea pentru că, de la un an la altul, colindul „pe la uși pe la ferești” a devenit o raritate. Nu că n-ar ieși unii dintre aceștia din urmă pe stradă să umble lela prin vecini sau pe la prieteni… Pur și simplu, parte au îmbătrânit și nu îi mai țin curelele, alții le-au uitat, iar majoritatea nici nu le-au știut vreodată și nici nu s-au obosit să le-nvețe. Că doar pe internet nu prea se vehiculează texte de-astea. Așa că spiritul Crăciunului se va simți prin ce se mai transmite pe posturile TV sau la radiouri ori prin difuzoarele cd-play-urilor proprietate personală. Secolul 21, ce să-i faci. Cică am evoluat. O să trebuiască să ne mulțumim cu ce am spus mai sus și cu urări copiate și transmise, aceleași, tuturor celor de pe agenda telefonului, prin SMS. Oricum, vine Crăciunul, e zăpadă (înjurați-i pe edili, nu pe mine dacă vă aduc aminte de ultima trântă sau de înotul prin troiene), așa că vă urez și eu să-l sărbătoriți cum se cuvine, după datină și după posibilități. Multă sănătate și pace în suflete!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: