Istoria fotbalului românesc continuă

> Să nu uităm jucătorii de legendă din perioada interbelică
Din 1932 campionatul național se dispută în sistem divizionar. Mai întâi cu câte două serii de câte 10-12 formații. Prima ediție revine noii „vedete” timișorene – Ripensia, prima formație profesionistă din fotbalul românesc.
 

Timișorenii depășesc „U” Cluj, 5-3 și 0-0. În 1934, „negrii” de la Venus detronează Ripensia, 3-2 și 5-3. Următoarele șase ediții consacră un fel de „etern” Ripensia – Venus. Timișorenii triumfă în edițiile 1935, 1936 și 1938, bucureștenii în 1937, 1939 și 1940. Ultima ediție antebelică revine foarte popularei echipe a Oborului – Unirea Tricolor. În 1934 debutează și o a doua competiție a fotbalului autohton, populara Cupa României. După ce în primele trei ediții câștigătoare sunt Ripensia (1934-1936) și C.F.R. București (6-5 cu Ripensia), Rapid (tot C.F.R. București) realizează un record unic în fotbalul nostru și rarisim în acest gen de competiție, șase victorii consecutive în Cupă! Cea mai celebră finală a fost cea din 1940, când Rapid a bătut pe Venus după patru meciuri: 2-2, 4-4(!), 2-2 și 2-1. Încă nu se „inventase” sistemul departajării la 11 m. Ultima Cupă, în 1943, revine formației C.F.R. Turnu Severin, 4-0 cu Sportul Studențesc. „Naționala” României este printre puținele prezente la toate cele trei ediții ale Cupei Mondiale. În 1930, cu fonduri din subscripții publice, plus ceva „binevoitori” cu bani, România traversează Atlanticul spre Uruguay pe vaporul „Conte Verde” cu vreo câteva sute de dolari „diurnă”. Învingem Peru cu 3-1, dar cedăm gazdelor, primii campioni mondiali (0-4). În 1934, în Italia, cedăm în optimi cu 1-2 puternicilor cehoslovaci (care jucau finala) după ce am condus la pauză prin golul legendarului Ștefan „Calul” Dobay. Apoi, în 1938, în Franța, nu prea luăm în serios Cuba și după un 3-3 chinuit, pierdem cu 1-2, tot Fănică Dobay deschizând scorul. În acel an, formația României era formată din: Sadowski (Amefa Arad), Burger (Ripensia), Felecan I. (Victoria Cluj), A. Bărbulescu (Venus), Rășinaru, Raffinsky (ambii Rapid), Bogdan, Moldoveanu, Baratky (toți Rapid), Prasslr (Amefa), Dobay (Ripensia). Paradoxal, poate, pentru noi, mai importantă era Cupa Balcanică, întrecere care polariza atenția întregii zone și suscita extraordinare rivalități și orgolii. S-au disputat șase ediții, România triumfând în 1929, 1931, 1933, 1936, Iugoslavia în 1934, 1935, Bulgaria în 1932, grecii nu prea contau, iar turcii și albanezii nu participau. Pentru noi, memorabilă a fost ediția 1933, supranumită a lui „13-0”, când am învins Bulgaria cu 7-0, Grecia cu 1-0 și Iugoslavia cu 5-0! Alte rezultate internaționale ale epocii – 6-1, 3-0, 5-2 cu Bulgaria, 3-2, 4-2, 3-3, 2-1 cu Iugoslavia, 8-1(!), 4-2, 5-2 cu Grecia, 3-3, 3-2, 4-3, 4-2 cu Polonia, 6-3 cu Franța, 2-2 cu Elveția, 2-2, 1-1 cu Cehoslovacia, 2-1 cu Belgia, 2-2 cu Suedia, 0-1 și 1-2 cu dubla campioană mondială Italia sau 0-2 cu Anglia. Dar și câteva înfrângeri usturătoare 0-3 și 0-4 cu Iugoslavia, 0-5 (la București!) cu Polonia, 0-4 cu Bulgaria, 1-7 cu Suedia, 1-4, 3-9 și 0-7 cu Germania! Cam așa se juca pe atunci, scoruri mari, înfrângeri și revanșe și mult entuziasm. „Vedetele” epocii erau (printre alții evident) Tanzer, Burger, Deșu, Steiner (Chinezul Timișoara), Vogl, Rudy Wtzer (Juventus București), Zombory, Lakatos, Kotormany, Bindea, Ciolac, Dobay, Schwartz (Ripensia Timișoara), Baratky, Raffinsky, Bogdan, Auer (Rapid București), Bodola, Rădulescu, Humis și frații (de origine bulgară), Petea, Colea și Volodea Vâlcov, ultimii trei căzuți, ca alte zeci de mii de români, la Cotul Donului. A fost o epocă de început pentru sportul rege în România. O epocă evident „romantică” și care începe să fie poate pe nedrept uitată. Exista și pe atunci o întrecere intercluburi – Cupa Europei Centrale – în care, pe lângă noi, jucau italienii, iugoslavii, cehoslovacii și ungurii. Ai noștri au obținut unele rezultate notabile. Astfel Ripensia – A.C. Milan – 3-0, Venus – F.C. Bologna – 1-0, Rapid – Ujpest Budapesta – 4-0 sau Rapid – Hungaria M.T.K. – 3-0 și 2-1. Mai mult, Rapid urma să dispute finala în 1941, după trei meciuri egale în semifinala cu Gradjanski Zagreb. Dar finala cu Ferencsvaros Budapesta, nu a mai avut loc. Intervenise durerosul (pentru noi) Dictat de la Viena, apoi războiul și toate ororile acelui timp nefericit. PETRU TOMUȚĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: