IȘJ informează că din cauza vremii nefavorabile

Școlile din 5 localități rămân închise și azi

Cursurile se reiau, de azi, în majoritatea școlilor din județ, cu excepția celor din localitățile Brodina, Ulma, Bănești Fântânele, Gura Solcii, care au informat Inspectoratul Școlar Județean Suceava, ieri, până la ora 16 că vremea nu permite reluarea orelor.
 

Potrivit purtătoarei de cuvânt a IȘJ Suceava, insp. Laura Hacman, instituția a solicitat conducerilor de școli „să trateze cu obiectivitate situațiile în care elevii nu pot ajunge la ore din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a căilor de acces înzăpezite”. Totodată, directorii unităților de învățământ au obligația de a semnala autorităților „situațiile în care elevii nu pot ajunge la școală ca urmare a înzăpezirii drumurilor”, a mai precizat IȘJ, prin purtătoarea de cuvânt. Datele centralizate de Ministerul Educației arată că luni, în județele Suceava și Timiș, cursurile au fost suspendate integral în toate cele 1.425 de școli. Alte 3 județe – Dâmbovița, Galați și Prahova – au raportat suspendarea activității școlare în mai mult de 10 unități de învățământ, în total fiind 48 de unități cu orele suspendate în aceste județe. În 7 județe din țară (Iași, Buzău, Vâlcea, Arad, Caraș-Severin, Harghita și Argeș) au fost între 1 și 5 școli în care nu s-au ținut cursuri ieri. MECT arată că activitatea instructiv-educativă a fost suspendată sau afectată de căderile de zăpadă în 1.486 unități de învățământ din țară, fiind vorba de peste 200.000 de elevi și preșcolari. Ministerul a dat mână liberă inspectoratelor școlare județene ca, „acolo unde apar cazuri deosebite, pot lua decizia de a suspenda activitatea unităților de învățământ”, cursurile neefectuate urmând a fi recuperate după un grafic aprobat de IȘJ-uri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: