În județul Suceava

O cincime din tătici și-au luat concedii de paternitate

> O noutate legislativă o reprezintă stimulentul de inserție, adică suma lunară de 500 lei primită, pe lângă salariu, de mama sau tatăl care se întoarce mai devreme la locul de muncă
 

Peste 5.250 de beneficiari de indemnizații pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani există, la această dată, în județul Suceava, informează directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, Marcela Prelipcean. Șefa AJPIS precizează că bărbații primesc aproape 20% din numărul respectivelor indemnizații. „Există în plată 5.259 de indemnizații pentru creșterea copilului. Din totalul indemnizațiilor, 19,5% îl reprezintă cele primite de tații care au ales să fie beneficiari ai prestațiilor oferite”, subliniază directorul executiv. Marcela Prelipcean informează că, începând cu luna octombrie, prin Legea nr. 166/2012, indemnizația lunară reprezintă 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Actul normativ menține plafonul de 1.200 lei lunar al indemnizației pentru părinții care optează să stea acasă până când copilul împlinește doi ani și nivelul de 3.400 lei/lună, în cazul în care mama sau tatăl, după caz, pleacă la serviciu atunci când micuțul împlinește 1 an. O noutate pe care o aduce Legea nr. 166/2012 se referă la stimulentul de inserție, adică suma lunară de 500 lei pe care o va primi, pe lângă salariu, mama sau tatăl care se întoarce mai devreme la locul de muncă. Astfel, stimulentul de inserție se acordă persoanelor care beneficiază de concediu, dacă acestea obțin venituri supuse impozitului încă dinaintea împlinirii de către micuț a vârstei de un an, perioada efectivă de plată fiind cea rămasă până la data la care micuțul va trece de 2 ani. Beneficiare de stimulent de inserție sunt, de asemenea, persoanele care sunt în concediul pentru creșterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani. Persoanelor care beneficiază de indemnizația lunară pentru creșterea copilului și solicită dreptul la stimulent de inserție li se va suspenda plata respectivei indemnizații.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: