Arhivă pentru decembrie 10th, 2012

CSM Suceava a trecut la pas de Știința Bacău

10 decembrie 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Într-un meci contând pentru etapa a X-a a Seriei Est, CSM Suceava – Știința Bacău 3-0 (16, 19, 19)   La finele săptămânii trecute, sala „Unirea” a găzduit meciul din cadrul etapei a X-a a Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin dintre CSM Suceava și Știința Bacău.Citeşte

Exerciții de omenie

Exerciții de omenie

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Așa cum parcă ne așteptam, ultima lună a anului a început (și continuă) cu o mulțime (pare-se chiar mai multe ca în alți ani) și variate acțiuni umanitare. Este „sezon” și pentru acestea, s-ar zice, și este bine că într-un an există și câteva astfel de sezoane. Ne-am oprit asupraCiteşte

Omătul a închis școlile !

Omătul a închis școlile !

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Decizia ca astăzi copiii să nu meargă la ore a fost luată ieri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență   Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a anunțat ieri că cele 823 de unități școlare din județ vor fi închise astăzi, întrucât se anunțaseră ninsori abundente. Decizia a fostCiteşte

Pentru ce au votat ?

Pentru ce au votat ?

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Prezența la urne, până la ora 18,00, în județul Suceava a fost de vot 36 la sută Prezența la urne pe țară la alegerile parlamentare a fost duminică, până la ora 18,00, de 36,54%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC). În mediul urban prezența la urne aCiteşte

Interzis spectacolelor și petrecerilor în zona centrală, modernizată, a Sucevei

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Revelionul va fi celebrat la Iulius Mall, la fel ca și atunci când s-a lucrat la parcările subterane   Municipiul Suceava se va asocia cu Iulius Mall, în vederea organizării, la complexul comercial din Lunca Sucevei, a manifestărilor de la cumpăna anilor 2012-2013. O hotărâre în acest sens urmeazăCiteşte

La Dorna Borcut s-a făcut lumină

La Dorna Borcut s-a făcut lumină

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Locuitorii satului Dorna Borcut au, din luna noiembrie, energie electrică zi și noapte, după ce Primăria Poiana Stampei a finalizat o investiție de extindere a rețelei de energie electrică și a cumpărat un punct trafo. Ultima locuință a fost racordată la noua rețea la sfârșitul lunii. Valoarea investiției este deCiteşte

Un student sucevean a înșelat o firmă de curierat cu aproape 3000 lei

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> El a pus la punct o schemă prin care ridica colete fără să le plătească Polițiștii ai Biroului Investigații Criminale Suceava au în cercetare cazul unui student de 20 de ani, din comuna Slatina, care a înșelat o societate de curierat rapid cu punct de lucru la Moara.  Citeşte

Drumuri deschise, dar dificile

Drumuri deschise, dar dificile

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pe drumurile din județul Suceava nu s-au semnalat blocaje, în prima parte a zilei de ieri, autoritățile județene transmițând că fac eforturi pentru menținerea deschisă a circulației pe drumuri, în situația în care ninsorile continuau.   Stratul de zăpadă depus în județul Suceava era de aproximativ 20 de centimetri. „SuntCiteşte

Codul galben s-a prelungit

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de ninsori, intensificări de vânt, ploi abundente și polei până astăzi la ora 11.   În cursul nopții și în prima parte a zilei vor mai fi precipitații în jumătatea de est a țării și izolat se vor acumula cantități deCiteşte

Recomandări pentru siguranța circulației rutiere în condiții de iarnă

10 decembrie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Având în vedere mesajele de înrăutățire a vremii (atenționare cod galben) transmise de Administrația Națională de Meteorologie, (detalii pe site-ul http://www.meteoromania.ro), polițiștii suceveni recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu și-au echipat corespunzător autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată,Citeşte

Sumarul ediţiei: