Cădere pe piața suceveană a construcțiilor rezidențiale

> În septembrie 2012, numărul autorizațiilor de construire eliberate a fost cu 26,7% mai mic decât cel din urmă cu an, dată la care deja se consemnase o diminuare de 10,3 % în comparație cu 2010 > În trimestrul al doilea al anului acesta, în județ au fost finalizate 660 de locuințe, cu 189 mai puțin față de trimestrul omolog din 2011, număr mai mic, la rându-i, cu 103 obiective în comparație cu intervalul similar al anului 2010
 

Domeniul sucevean al construcțiilor începe să resimtă destul de puternic criza economică și căderea pieței imobiliare. Cel puțin așa relevă datele oferite recent publicității de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Suceava, conform cărora numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a fost, în septembrie 2012, cu 26,7% mai mic decât cel înregistrat în urmă cu an, dată la care deja se consemnase o diminuare de 10,3 % în comparație cu 2010. În luna la care facem referire, în județ au fost solicitate și completate 189 de autorizații, comparativ cu august a aceluiași an, înregistrată fiind o cădere și mai mare, de 41,8%, regres pus și pe seama apropierii toamnei și restrângerilor de activitate din sectorul în cauză. Conform informațiilor DJS, Suceava deține 5,6% din totalul autorizațiilor de construire de imobile rezidențiale eliberate în luna septembrie 2012 la nivel național, cele mai multe, respectiv 75,8%, fiind solicitate în mediul rural. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, sucevenii se află pe prima poziție din acest punct de vedere, cu 27,8% din numărul autorizațiilor din septembrie 2012, la rând, în ordine descrescătoare, venind județele Iași (23,5%), Neamț (19,1%), Bacău (15%), Botoșani (10,4%) și Vaslui (4,2%). Totodată, de remarcat este faptul că, în trimestrul al doilea al anului acesta, în județul Suceava au fost finalizate 660 de locuințe, cu 189 în minus față de trimestrul omolog din 2011, număr mai mic, la rându-i, cu 103 obiective, în comparație cu intervalul similar al anului 2010. Analiza pe surse de finanțare relevă că, în lunile aprilie, mai și iunie 2012, doar 3,6% din respectivele imobile au fost ridicate din subvenții pentru locuințe sociale, 96,4% fiind construite cu finanțare privată, adică din contribuții financiare proprii ale persoanelor fizice. Ponderea cea mai mare a unităților de locuit finalizate în trimestrul al doilea din 2012 a fost consemnată la sate, respectiv 67,7%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: