Deșeuri

Cu câteva zile în urmă, la București s-a redeschis „primul muzeu din Europa al deșeurilor”, de fapt o expoziție itinerantă ce este găzduită, mai întâi (și în mod semnificativ, cred, ca loc al înțelepciunii și al formei sale tradiționale de tezaurizare), la Biblioteca Națională a României. S-ar zice că țara noastră nu este o mare generatoare de deșeuri (deoarece produce puțin, iar cea mai mare parte a populației nu prea are cu ce să consume); însă totuși are suficiente și, în relație cu acestea, se constată (apropo de un mesaj al expoziției) că nu sunt suficient de colectate și reciclate.
 

L.D. CLEMENT

Cel puțin, în privința celor categorisite a fi strict menajere, producția națională e de 9 milioane tone/an (iar 2 milioane tone nu sunt colectate, mai ales în mediul rural…) doar 1% fiind reciclate. Cât despre expoziție, să nu fim triști că, se pare, nu va ajunge și la noi. E suficient să admirăm gunoaiele dintre blocuri (exponate ce așteaptă a fi colectate), e suficient să ieșim din localități, la margini de păduri, pe cursuri de apă ș.a.m.d. pentru a vedea expuse, în toată splendoarea și neorânduiala lor, cele 2 milioane tone de gunoi care, conform scriptelor, tooot așteaptă să le strângă cineva. Mai greu va fi de etalat însă un stand cu mentalități netrebnice, cu personalități eșuate, cu împovărătoare nimicuri de zi cu zi, pe care degeaba mai încercăm a le băga sub preșuri, că tot ne împiedicăm de ele…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: