Traversare către moarte

Un cumplit accident de circulație s-a petrecut marți dimineață pe Calea Humorului din municipiul reședință de județ.
 

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, la ora 9.50, pe Marian A., de 22 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2012, a surprins-o și accidentat-o grav cu autoturismul pe Georgeta T., de 64 de ani, din comuna Șerbăuți, pieton, care s-a angajat în traversare neregulamentară a străzii. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde, în urma consultației medicale, i s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, TCC, hematom subarabordian, contuzie toraco-abdominală, fractură femur stâng, comă indusă”, ea necesitând pentru vindecare 45 – 50 zile îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. În jurul orei 14.40, din păcate, victima a decedat ca urmare a leziunilor suferite, precizează IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: