Foști jurnaliști

Să fie, oare, motiv de mândrie pentru breaslă că alde Gabriela Firea (PSD) și Sorin Roșca Stănescu (PNL) se vor senatori în numele USL? Deși încă mai sunt prezentați ca fiind „jurnaliști” (totuși, Firea murmurase un adio la un moment dat…), îmi spun că, din noua postură nu mai au de-a face nici cu meseria, nici cu breasla, fiindcă ei nu pleacă înspre ținta lor ca s-o reprezinte cumva. Ar fi de apreciat doar pentru că astfel se dezvăluie net de-ai cui sunt și poate de-ai cui au fost și până acum, spre deosebire de alții care sub măștile obiectivității de perpetuă campanie fac doar slujbă și sluj de comunicatori sub străvezie acoperire; adică sunt jurnaliști doar așa, la deruta naivilor.
 

L.D. CLEMENT

Cum mai este perceput încă de unii notoriul Dan Diaconescu (da, chiar jurnalist cândva), amestecând în aceeași troacă meseria, afacerile și politica. Situația ar repune în discuție o chestiune veche de când lumea și de când meseria (plecând, dacă vreți, de la, bunăoară, Homer – reporter pe fronturi pe care n-a fost; apostolul Luca – martor ocular și investigator care mediază mistere; un Miron Costin – ce reproducea doar realitatea partidei din care făcea parte… până azi): are jurnalistul libertatea de a avea opțiuni politice și de a și le face cunoscute? Răspunsuri s-au dat mereu, iar din esența lor mi-a plăcut să rețin (câtă subiectivitate!) că măsura este dată de conștiință și de alegerea concretă a misiunii sale. Și politician poate fi, dar fără a-și lua costumul peste „salopetă”!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: