Aproape 4000 de proiecte de dezvoltare rurală conforme, cu o valoare eligibilă de 670 de milioane de lei

> „Procentul proiectelor selectate pentru finanțare, din total proiecte depuse, este de 45%”, precizează directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Vasile Schipor
 

În județul Suceava, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, finanțat din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), au fost depuse la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava 4.081 cereri de finanțare, informează directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Vasile Schipor. Potrivit șefului DADR, din acestea 3.928, cu o valoare de 863.8 milioane de euro, au fost declarate conforme, cheltuieli eligibile fiind de 689,8 milioane de euro. El mai evidențiază că, până pe 30 septembrie a.c., selectate în vederea finanțării figurează 1.871 proiecte, cu o valoare a cofinanțării nerambursabile solicitate de 218,3 milioane de euro. „Plățile efectuate din FEADR, până în prezent, sunt de 30,2 milioane de euro, fiind finalizate un număr de 63 proiecte. Procentul proiectelor selectate pentru finanțare din total proiecte depuse este de 45%”. Vasile Schipor mai precizează că în cadrul Măsurii 1.4.1 – ,,Sprijinirea fermelor de semi-subzistență”, au primit sprijinul de 1.500 de euro, pe fiecare exploatație, 1.363 fermieri. De asemenea, 737 de fermieri din județ au depus proiecte conforme în sesiunea 2012, documentații care se află în plină evaluare. În ceea ce privește Măsura 1.4.2 – ,,Înființarea grupurilor de producători”, din partea agriculturilor suceveni s-au înregistrat 4 proiecte din totalul celor 45 depuse la nivel național. Vasile Schipor a ținut să mai precizeze că în județul Suceava există două grupuri de acțiune locală autorizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale încă din anul 2011, acestea putând finanța proiectele incluse în strategiile de dezvoltare locală aprobate. Valoarea celor două strategii de la nivelul județului este de 5,7 milioane de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: