„Mișcarea de toamnă” la „Ion Luca”

De multe ori ne facem planuri, uneori ne risipim fără rost, dar nu renunțăm. Pentru că vrem să ne dezmorțim și să dezmorțim atmosfera, care de cele mai multe ori depinde de starea noastră, de voința noastră, de plăcerea și cât de sociabili dorim să fim.
 

Știm cu toții că mișcarea e sănătate curată: hai atunci să fim sănătoși! Călește organismul deci, hai să fim mai puternici! Hai ca împreună să ne debarasăm de stres! Într-un cuvânt, putem să fim sănătoși, puternici, liberi în gândire. Chiar dacă încă mulți mai stau lipiți cu ochii de calculator, mulți mai sunt încă inhibați și comozi, se trezesc mult prea târziu pentru mișcare, o provocare interesantă s-a declanșat sub imboldul tinereții la sfârșit de săptămână pe aleile parcului municipal din Vatra Dornei. Un grup de adolescenți inimoși de la Liceul Teoretic „Ion Luca” a inițiat mișcarea de toamnă, care să fie multora pe plac din mai multe puncte de vedere. Elevii s-au organizat exemplar, au făcut afișe interesante, au găsit grupul de organizatori și voluntarii, au făcut publicitate în rândul elevilor și profesorilor, au dat anunț la radio Dorna, au programat… o vreme minunată de toamnă, cu soare, cu frunze îngălbenite și cu mulți copii. Plăcerea de a face o surpriză celor care îi așteptau în parc nu a fost de lungă durată. La școală au pregătit farfuriile bogate în bunătăți, prăjituri, cornulețe, cozonac, copleșite din abundență cu citronadă proaspătă, dichisită de ei, combinații diverse de sirop de casă, totul pregătit cu mult suflet. Fete și băieți se întreceau în aranjamente care să-i încânte pe cei care vor cumpăra. Să nu uităm că această trudă benefică avea un scop caritabil! Banii adunați erau destinați persoanelor nevoiașe din oraș, care să se bucure măcar câteva clipe de mărinimia tinerilor. Și apoi, în parc, îi așteptau ceilalți, concurenții, participanții la cros, mici și mari, dornici să se implice în „mișcarea de toamnă”. Aleile parcului se aglomerau de copii și tineri, de cei veniți în stațiune, de localnicii care nu se așteptau la o asemenea inițiativă. Se știe că depinde numai de noi ca orașul să trăiască, să fie însuflețit! S-au aliniat la start la ora fixată. Plini de entuziasm au asaltat traseul, puțin mai dificil la început pentru cei neinițiați, treptat accesibil și, indiferent de vârstă, aerul curat, răcoros al toamnei a îmbujorat obrajii și a însuflețit spiritele. Indiferent de locul obținut la sosire, pasul mai mult sau mai puțin sprințar aduce bucurie printre cei prezenți. Și apoi gesturile tuturor de a cumpăra din bunătăți pentru un act de caritate a fost uimitor. Indiferent de diplomele primite, portavocea organizatorilor prevestea o reușită. Fotografia de grup, voia bună, dorința de a fi alături de cei mai triști decât noi încheie activitatea pregătită cu simțul responsabilității. „Mișcarea de toamnă” la Vatra Dornei a continuat și a doua zi, când un grup de elevi însoțiți și de profesori de la Liceul „Ion Luca” au ținut morțiș să ajungă la 12 Apostoli. Nimic mai frumos decât să rămâi în mijlocul naturii, să respiri aerul curat al munților. Să te delectezi cu răcoarea pădurii de brad, iar cerul atât de albastru să-ți pară că-l atingi doar cu o ridicare pe vârful picioarelor. De asemenea, să mai adaugi la bagajul de cunoștințe și altele pregătite de cei de la Parcul Călimani, care din loc în loc au afișat detalii despre munți, floră sau faună locală ori despre îndatorirea de a fi un bun ecologist indiferent unde te afli. Potecile bătătorite de turiști n-au fost greu de urmat, drumul n-a fost abrupt, pașii au străbătut cu grație printre ienuperi. Câte un popas, pentru ca să ne tragem sufletul sau pentru o gustare frugală era binevenit, până când în zare se întrezăresc Apostolii, măreți în bătaia razelor târzii ale soarelui de toamnă. Veacurile și vremurile le-au mai șlefuit veșmântul, vântul și ploile i-au curățat. Nu se știe în veșnicia lor pe cine au adăpostit, rănile cui au oblojit, câte nevolnicii au indurat sau câte bucurii și iubiri n-au tăinuit. Acum se bucură alături de fericirea de a fi tânăr, zglobiu, visător. I-au primit pe adolescenți cu răbdarea senectuții, s-au fotografiat, s-au imortalizat pentru o altă lume căreia li s-au arătat în toată splendoarea. Pietrele statornice au rămas nemișcate, parcă impersonale în trăinicia lor. Ne-am despărțit într-un târziu de Apostoli. Cu nostalgie, ne-am spus rămas bun, poate pe curând pentru unii, nu se știe niciodată când va fi o nouă reîntâlnire pentru alții. Pașii coborau șovăielnic uneori, dar siguri, pentru că drumul de întoarcere este cunoscut. Aceleași poteci ne-au purtat pașii spre casă. Puțin mai obosiți dar însuflețiți de o nouă aventură a cunoașterii și de recunoașterea că natura așteaptă să fie iubită și ocrotită. Nimic mai ușor și puțin costisitor pentru fiecare dintre noi. Încet, soarele cobora spre asfințit. Ne-am mai uitat o dată înapoi, am urcat în mașini și am pornit spre casele noastre. Am tras o linie peste clipele care au trecut cu repeziciune și ne pregăteam pentru o nouă zi. „Mișcarea de toamnă” a fost benefică pentru minte și suflet. Așteptăm o nouă aventură a cunoașterii. Vă așteptăm. Pe curând! Prof. JENICA ROMANICĂ, director adjunct Liceul Teoretic „Ion Luca”, Vatra Dornei

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: