Degeaba ți-ai zis ducă-se pe pustii, nu mă interesează, mă doare-n cot (durere aprigă, să n-o dorești), după ce-ai scăpat, pe moment, de furăciunile lui Sima, ai avut o revelație: puțină „politichie” nu strică, mai ales când se joacă politica Europei la tine acasă, cum să nu tresari de bucurie că, uite, suntem băgați, de cei mari, mai mult în seamă decât în altă parte, și, vezi și tu, cu ochii tăi, că UE cu Parlamentul și Comisia ei se gândesc permanent la tine, ca să-ți fie bine, să nu te mai consideri sluga lor, că nu le place, le place numai efectul slugăritului.
Le mai place, fii atent, să nu le ieși din cuvânt că dacă spui ceva ce nu le convine, s-a dus dracului democrația ta, nu mai ai nici stat de drept, nici justiție și li se pare că tu pregătești o lovitură de stat, un puci, folosind „tirania majorității”, apropiindu-te, fără să-ți dai seama de neghiob ce ești, de regimurile dictatoriale. Dacă n-o să ne numărăm anii de la piatra de hotar bătută la București, în Casa Poporului (vezi, nu le-a stat în gât totalitarismul construcției!), reprezentată de Congresul Internaționalei Populare din data de 17-18 octombrie 2012, tot va rămâne ca un punct de referință că un asemenea înălțător moment politic ne-a fost dat să-l trăim noi, muritorii de rând, care ar fi trebuit să cadă cu frunțile la pământ la vederea Angelei Merkel a lui Barroso și a altor cinstite fețe. Denumirea aceasta de PPE (Partidul Popular European), adică un partid unic format din peste 40 de partide „naționale”, care a pus mâna pe Parlamentul European și pe Comisia Europeană, este menită să ascundă o realitate politică căreia i s-a spus de către părinții comunismului științific „Internaționala”. Cea dintâi Internațională, din 1864, creată de Marx și Engels, cu sediul la Londra, era de fapt prima Asociație Internațională a Muncitorilor; a doua a fost creată de Engels, în 1889, la Paris, fiind o uniune internațională a partidelor socialiste; a treia a fost o asociere a partidelor comuniste, creată de Lenin, la Moscova, în 1919, intrată în istorie sub numele de Internaționala a III-a, Comunistă (Comintern), care considera România stat imperialist, multinațional, fiecare „națiune” având dreptul la viață națională proprie. Asociația Partidelor Populare Europene este o Internațională a IV-a, care se aseamănă în concepție, cel puțin la un punct principal, sensibil pentru noi, indiferent pentru ei, cu ce susținea Cominternul. S-au spus multe la Congresul de la București, au fost auzite și dezbătute de analiștii care cad în extaz când îi aud pe străini cum ne beștelesc și ne bulibășesc ca pe țiganii prinși la furat, prin marile orașe europene. Evident, o fac pe un ton politicos (noi nu suntem mojici ca Bismark!), nu se cheamă beșteleală ce fac ei, fiindcă ei, în mărinimia lor și în altruismul lor manifest, vor să îndrepte starea de lucruri, ei țin atât de mult la România, încât n-ar vrea s-o scape din gheare. Cea mai săracă țară europeană va trebui să accepte un organism suprastatal care să-i controleze bugetul, să-i cotrobăiască prin cameră și prin frigider și, dacă nu ascultă, să fie pusă la colț, cu fața la perete, să-și ceară iertare și să promită că nu mai face ceva de capul ei, că tu, proasta lumii, nu trebuie să gândești, trebuie să execuți. Nu s-a spus explicit, nu puteau ei, de acolo, să-și dea cu firma-n cap, că directivele Congresului Internaționalei a IV-a populare, de la București, au fost, oricât de mult s-a bătut apa-n piuă cu unitatea, cu locul României în UE, cu programele economice de ieșire din criză, concretizate în două obiective mari și late: a) Proptirea PDL-ului în alegerile din 9 decembrie; b) Sprijin necondiționat pentru guvernatorul Băsescu, ajuns în această situație după demiterea prin votul a 7,35 milioane de români, că, zic procurorii, 50 de mii au fost fraudate. Congresul popularilor a uitat de puci, de lovitura de stat și a uitat să amintească și de 1,5 milioane de voturi fraudate. Lateral de congres, Viviene Reding – care a avut decența, insuflată de frică, să nu-și mai ia scurteica portocalie, ca atunci când a fost făcută pulbere – i-a atras atenția, era de datoria ei de comisar, doamnei Mona Pivniceru să nu facă ceva cu justiția, s-o lase în mâna lui Băsescu, că, altfel, întoarce foaia. Tot pe lângă congres, Victor Ponta s-a întâlnit cu barosanul Barroso, mai mult din curtoazie decât din nevoia practică de a obține ceva pentru guvern și pentru țară; nu-i la inima potentatului de când se știe și, slabă nădejde de a obține ceva. Ca să vedeți că popularii nu sunt numai esența pură a dreptei ultrademocratice, la Congresul de la București au venit secuio-maghiarii din HARMUCOV și ungurii de dincolo, partidul lui Viktor Orban. Prin aceasta, UDMR-iștii le spun USL-iștilor că luna de miere e pe sfârșite, să nu se conteze pe ei după 9 decembrie a.c., că ei ar merge cu oricine, cu fasciștii, cu comuniștii, cu legionarii, cu penele de cocoș, cu levenții, cu oricine le promite autonomia teritorială. Ceea ce surprinde la acest congres cu pretenții este că nu s-a luat niciun fel de atitudine față de cererea expresă a lui Tökés de federalizare a României. Aici, Internaționala a IV-a seamănă până la identitate cu Internaționala a III-a comunistă. Nu mă așteptam ca vreun străin să fi dezaprobat această idee trăsnită, mă așteptam ca Băsescu, chiar numai guvernator într-o semicolonie, să aibă o reacție românească și, dacă nu el, măcar vreun pedelist cu ceva obraz și minte. Dar în zadar, toți s-au înscris pe linia trădării intereselor naționale. Ca tacâmul să fie complet, dreptacii au condamnat cu mânie proletară extremismul și populismul altora, că al lor este pozitiv, progresist și umanist. Poziția obedientă a lui Băsescu și a PDL-ului, faptul că au ridicat mâna la orice propunere venită de la Angela Merkel, a fost răsplătită: Congresul Internaționalei a IV-a a ales-o pe Anca Boagiu vicepreședinte al PPE pentru că, atunci când era la guvernare, a obținut de la UE sume care n-au deranjat bugetul Uniunii. Tocmai când se fierbea mărgica populară la Casa Poporului, acțiune care i-a lăsat pe talibani în extaz, cu gura căscată de admirație, fiindcă rar ai ocazia să vezi atâtea kilograme de democrație populară la un loc, pe Arena Națională se desfășura un alt fel de congres, al USL, ca o contrapondere la Congresul Internaționalei a IV-a. Era de așteptat ca stipendiații din tabăra pedelistă și băsistă să se arunce dezinvolt asupra celor care au avut ideea de a lansa candidații pentru alegerile din 9 decembrie a.c. într-o adunare de 80.000 de participanți, după cum se zice, exagerându-se în bună tactică românească, dar n-au scăpat ochiului lor critic nici cei care au pus ideea în lucrare și nici participanții n-au scăpat, fiind considerați plevușcă venită din toate colțurile țării pentru bere și mici. Să fim drepți și obiectivi: să lansezi 452 de candidați pe un stadion plin de lume nu stă la îndemâna oricui, pentru că nu poți să pui la îndoială capacitatea organizatorică a USL-ului, prin hulitul Liviu Dragnea, cât și prin participarea fiecărui șef local de la cele trei partide. Nici banii n-au fost puțini, așa că PDL-iștii, simțind un gol în interior, s-au și întrebat de unde au furat Ponta și Antonescu atâția bani? Dacă mai adăugăm că pe Arena Națională au participat și niște fruntași europeni ai socialiștilor și liberalilor, putem zice că a fost suficientă contrapondere la „calitatea” unor participanți. Deși cuvântarea lui Ponta (lungă, dezlânată, cu repetiții supărătoare), dar și cea a lui Antonescu (criticabilă în multe privințe) nu s-au ridicat la înălțimea momentului, conținutul acestora, susținut și aprobat de uralele mulțimilor, a avut darul de a trece ca un duș rece pe șira spinărilor încovoiate spre dreapta. Cele două tabere și-au deschis spectaculos campania electorală care va fi dură, cu acuze care pot fi crezute cu greu, cu cheltuială de energie și de bani (PDL-ul are mai mulți) și, dacă totul decurge în limite acceptabile, ne vom da seama că, într-adevăr, Angela Merkel nu votează și nici Departamentul de Stat al SUA. Dar și răul făcut cu votul propriu nu-i mai puțin dăunător.
Comentarii