Fermierii suceveni pot primi sprijin financiar pentru bunăstarea păsărilor

> Beneficiarii își vor asuma voluntar angajamente în favoarea bunăstării păsărilor pentru o perioadă de minim 5 ani
 

Fermierii suceveni pot depune cereri de ajutor financiar în cadrul Măsurii 2.1.5. „Plăți privind bunăstarea animalelor”, pachetul „b”, care are ca țintă crescătorii de păsări. Sprijinul se acordă exploatațiilor comerciale din sectorul de creștere a păsărilor, autorizate sanitar-veterinar, care își asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor pentru o perioadă de minim 5 ani, precizează directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Suceava, Angela Coroleucă, accentuând că solicitările pot fi formulate până pe 15 noiembrie 2012. Potrivit șefului APIA Suceava, formularul va fi completat online, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, după care tipizatul se tipărește și se duce la Centrul Județean al APIA din Suceava. Dosarul va mai conține copii după CUI, actul de identitate, notificarea crescătorului de păsări către DSVSA referitor la densitatea practicată pentru bunăstarea minimă, copie după autorizație sanitar-veterinară, cât și a schiței adăposturilor. În acest din urmă caz, pentru fiecare exploatație trebuie menționate adresa și suprafața spațiilor de cazare, spațiul maxim de cazare pe hale sau cuști, dar și programul de iluminat vară/iarnă, în funcție de tehnologia de creștere. Documentația include graficele anuale estimative de livrare și populare, mișcarea anuală estimată a efectivelor de găini ouătoare, document de coordonate bancară, precum și copii după actele de identificare ale împuternicitului, dacă este cazul. Pentru categoriile de pui de carne și/sau pui de curcă, se estimează efectivul care urmează a fi livrat pentru sacrificare în perioada 16 octombrie 2012-15 octombrie 2013. În cazul în care beneficiarul nu are livrări către abator pentru categoriile de găini ouătoare/găini rase grele, se estimează efectivul mediu anual.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: