Fălticeni, 19 – 21 octombrie

Congresul internațional sănătate – alimentație – bunăstare

Cea de-a II-a ediție a Congresului internațional sănătate – alimentație – bunăstare (Sana-buna) s-a desfășurat recent la Fălticeni.
 

Au participat specialiști din domeniul medical, Florian Bodog – secretar de stat în Ministerul Sănătății; prof. dr. Petru Filip – vicepreședintele Senatului; prof. Eliot Sorel de la Universitatea de Medicină din Washington, președintele de onoare al congresului; prof. univ. dr. Florian Popa – membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, președintele congresului; prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae – rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, președintele Colegiului Medicilor din România; acad. Ion Ababei – rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Chișinău; prof. Theodor Purcarea – președintele Comitetului Român al Distribuției, membru al bordului Asociației Internaționale a Distribuției – A.I.D.A, Bruxelles; Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava; Florin Sinescu, prefectul județului Suceava; primarul Cătălin Coman. „Este esențial că fără bunăstare nu există sănătate, iar fără sănătate bunăstarea nu are rost. Nimeni pe lume nu se bucură de ceva în condițiile în care este bolnav. (…) Și atunci am propus să legăm cele două noțiuni, de sănătate și de bunăstare, într-un congres în care să nu discutăm probleme de sănătate pură, ci să fie ca o protecție pentru o sănătate mai bună, să legăm domenii diverse. Am început la București cu reprezentanții mai multor domenii care trebuie să creeze bunăstare, am continuat la Brașov și am ajuns la Fălticeni, unde am dori, ca, de la această întâlnire – care nu este cu teme foarte savante sau cu participări care să zguduie presa – să încercăm de a redefini bunăstarea de care nu avem parte și, indirect, sănătatea de care nu avem parte. Dacă nu avem parte de bunăstare, nu avem parte nici de sănătate” a spus dr. prof. univ. dr. Florian Popa. Întâlnirea oamenilor din lumea medicală și academică, interesați de problematica sănătății, alimentației și bunăstării, a fost inițiată în urmă cu 6 luni de prof. univ. dr. Eliot Sorel, care a dorit să îmbine arta, cultura, medicina și știința în orașul său natal, demersul fiind sprijinit de autoritățile locale, județene și centrale. “Tema axată pe sănătate, alimentație și bunăstare este o temă esențială a tuturor sistemelor sanitare din lume și niciunul din aceste sisteme nu a realizat această țintă integrativă. Deci este încă o valoare a acestui congres de a promova această gândire la nivel național. Dar trebuie să implicăm România și la un dialog internațional, cu toate sistemele europene și americane care să străduiesc să realizeze această integrare benefică. Sistemele sanitare nu sunt sustenabile din punct de vedere financiar în formula care există în prezent, care este axată pe specialiști. Nu spunem că nu avem nevoie de specialiști, însă un model al sistemului sanitar axat pe specialiști este foarte scump” a precizat prof. univ. dr. Eliot Sorel. Florian Popa, Vasile Astărăstoae și Petru Filip au prezentat importanța pe care o are prevenția în menținerea sănătății, arătând că sănătatea înseamnă costuri și, cu cât partea de prevenție este făcută mai bine, inclusiv prin alimentație, aceste costuri se reduc. „Prioritățile unui stat sunt sănătatea și educația. Fără sănătate, orice gest al nostru nu are conținut. Este esențial: fără sănătate nu există bunăstare sau fără sănătate bunăstarea nu are rost. Nimeni pe lume nu se bucură de ceva în condiții de boală”, a spus prof. univ. dr. Florian Popa. Ideea sa a fost continuată de președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoaie, care s-a referit la sumele mici alocate din PIB, între 2,1 și 2,7%, comparativ cu țările central și est-europene, unde sănătatea primește între 7 și 8%. “Cu banii care sunt alocați suntem cel mai performant sistem sanitar din Europa. Spitalul «Sf. Pantelimon» din București, ca să nu mai zic de Spitalul «Sf. Spiridon» din Iași rezolvă aceleași cazuri pe chirurgie pe care le rezolvă celebrul AKH, cu de 100 de ori mai puțini bani alocați. Și atunci vine întrebarea de ce nu există stare de sănătate? Pentru că nu s-a înțeles că acești bani trebuie utilizați nu pe un bilanț contabil – venitul, cheltuiala și, dacă iese și cu beneficiu, e foarte bine –, ci pe câtă sănătate au produs” a spus Vasile Astărăstoaie. Congresul a beneficiat și de prezența unor reprezentanți ai autorităților statului, respectiv a secretarului de stat în Ministerul Sănătății Florian Bodog, care s-a aflat la Fălticeni “pentru a culege idei pentru politici de sănătate publică”. În deschidere, au mai luat cuvântul Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava, care a precizat: „De puține ori avem printre noi atâtea personalități mari ale lumii medicale, Fălticeniul meritând un astfel de eveniment pentru că întotdeauna aici s-a întâmplat ceva, Fălticeniul păstrându-și acei oameni pe care i-a trimis departe foarte aproape de casă”.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: