Fălticeni

„Târgul Mărului” – o reușită

Timp de trei zile, la sfârșitul săptămânii trecute, în Piața „Nada Florilor” din Fălticeni s-a desfășurat a IX-a ediție a „Târgului Mărului”.
 

Vizitatorii au găsit pe alese mere, legume, murături, produse din carne și preparate tradiționale, produse lactate, pâine pe vatră sau la tavă, prăjituri, produse apicole, puieți de arbuști și pomi fructiferi, utilaje agricole, substanțe folosite la întreținerea culturilor, flori și multe altele. „A fost un eveniment care pentru zonă este deosebit de important. În cadrul expoziției au fost prezenți producători importanți de mere din zona Fălticeniului, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, Pepinierele Hida și pentru a da o notă de frumusețe acestui eveniment am ținut să participe și membri ai Asociației «Produs în Bucovina», producători de legume, de murături și de flori. A fost o acțiune reușită, atrăgătoare, prin care am vrut ca vizitatorii să-și umple cămara cu fructe și legume” ne-a spus Vasile Schipor, director general al Direcției Agricole Suceava. La târg au participat oficialități din județ și de la București. Merele au avut prețuri cuprinse între 1,5 și 3 lei kilogramul. Sucul de mere de la Fălticeni se bea și în Marea Britanie. La târg, organizatorii au pregătit și spectacole folclorice. Vom reveni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: