La Cernăuți

Ședință comună a Consiliului Județean Suceava și Consiliului Regional Cernăuți

> Urgentată va fi semnarea acordului interguvernamental pentru trecerea simplificată a frontierei de stat între România și Ucraina
 

Miercuri, o delegație a Consiliului Județean Suceava se va întâlni cu membrii Consiliului Regional Cernăuți, anunță șeful administrației județene, Cătălin Nechifor. Potrivit acestuia, în cadrul întrunirii bilaterale din Cernăuți se va face o evaluare a proiectelor de colaborare transfrontalieră din cadrul instrumentelor regionale de bună vecinătate și parteneriat. La fel, căutată va fi o modalitate comună prin care va fi urgentată semnarea acordului interguvernamental pentru trecerea simplificată a frontierei de stat între România și Ucraina. „Administrația de stat de la Cernăuți este subordonată centrului, Kievului, și atunci vom încerca, într-o manieră comună, să obținem această simplificare, sigur, împreună cu partea ucraineană” a declarat Nechifor. Potrivit șefului executivului județean, la solicitarea locuitorilor de pe ambele părți ale graniței, în discuție va fi luată și redeschiderea punctului vamal de trecerea a frontierei de stat din zona Climăuți. „Sperăm ca, tot pe 24 octombrie, la Cernăuți, să fixăm și data unei ședințe pe care să o ținem la Suceava, atât a Consiliului Județean, în plenul său, cât și a Consiliului Regional Cernăuți, ședință care ar avea loc în noiembrie, în așa fel încât să putem pregăti, și din punct de vedere formal, activitatea pe care o avem în comun. Suceava și Cernăuți sunt regiuni înfrățite, dar și parte a Euroregiunii Prutul de Sus, acestea putând fi motorul dezvoltării în această zonă a frontierei României cu Ucraina” a mai declarat Cătălin Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: