La Suceava, de Ziua Națională a României

Parcări subterane și târg de Crăciun în stil vienez

1 decembrie a rămas data la care va avea loc inaugurarea oficială a celor două parcaje subterane din centrul Sucevei. Lucrările sunt aproape gata, în prezent efectuându-se finisajele.
 

Potrivit declarațiilor făcute de primarul Ion Lungu, în cadrul unei conferințe de presă susținută pe parcursul zilei de miercuri, tot de Ziua Națională a României va avea loc și deschiderea Târgului de Crăciun din Suceava. Dorindu-se a se derula după modelul vienez, târgul va fi organizat pe spațiul pietonal realizat deasupra parcărilor și esplanada din fața Casei de Cultură. Municipalitatea pune la bătaie nu mai puțin de 20 de căsuțe din lemn în care doritorii pot să-și expună spre vânzare marfa de sezon. Alături de meșteșugari vor fi prezenți și membrii Asociației „Produs în Bucovina” care îi vor îmbia pe suceveni cu „nebunia bunătăților” ce se prepară cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pata de culoare o va oferi bradul împodobit al Primăriei care se întoarce pe esplanada din centrul orașului. Totuși, în ceea ce privește spectacolele legate de Revelionul în aer liber sau alte manifestări de amploare, Ion Lungu a spus că acestea vor fi derulate tot în parcarea Iulius Mall pentru a nu se distruge ceea ce cu greu de-abia s-a realizat în zona centrală a Sucevei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI