Bateria 76 (10)

 

– Hai la culcare! După câteva minute, cortul zumzăie de sforăituri, care de care mai interesante. Dimineața e diferită de cele de la cazarmă. Măcar nu va trebui să ne îmbrăcăm! După activitățile cotidiene trecem la lucruri adevărate. Fiecare grupă dezleagă tunul de la camion și-l deplasează pe aliniamentul de tragere. – Ionică, la fălcele! Caporalul Varga este foarte energic. Ionică se forțează, înroșindu-se tot la față, apucând de fălcele și băgând umărul stâng sub ele. Ajutăm și noi, care împingând din lateral, care trăgând de țeavă în jos. Ne luăm fiecare poziția pe lângă tun. Până la aliniament avem de parcurs vreo cincizeci de metri. Împingem. Mai greu până îl punem în mișcare. «De! Inerția…» Ionică, cu picioarele formând o paranteză, direcționează deplasarea tunului. – Fuge piesa! Pe terenul de aici e mai greu, dar oricum prindem viteză. Nu e ca pe drumul de la Furajerie, când „piesa” chiar „fugea”, cu Varga cocoțat pe țeavă. Și dacă la început gestul caporalului părea descalificabil, mai târziu am înțeles că greutatea sa făcea echilibru cu fălcelele. Pe aliniament, Ionică răsuflă ușurat. Pune fălcelele jos și-și îndreaptă oasele. Imediat vine și comanda lui Varga: – Tun pentru luptă! Fiecare servant știe ce are de făcut. Am repetat până la saturație mișcările. Cronometrați, până ne-am încadrat în barem. Sar husele de pe gura de foc, de pe aparatele de ochire, de pe culată și de pe fălcele. Fălcelele sunt desfăcute și aruncate în lateral, dreapta și stânga. Țeava se mișcă când ochitorul învârte rotițele de manevră până își găsește poziția orizontală, paralelă cu solul și perpendiculară pe afet. Săpăm gropi mici în care fixăm capetele fălcelelor. – Tun gata de luptă! raportează ochitorul. Sergentul Bod ne adună în formație în spatele tunurilor. Apare căpitanul. Bod își aranjează ținuta. – Baterie, drepți! Tovarășe căpitan, Bateria 76 antitanc este gata de tragere! – Bună dimineața! – Să trăiți, tovarășe căpitan! Salutul nostru se prăvale peste pădurile din zare. – Azi avem o zi grea! În primul rând vă cer multă disciplină. Pe loc repaus! Și căpitanul continuă: – Azi o să vedem cum v-ați însușit cunoștințele de serviciu la material. Acum vom executa tragerea directă cu proiectile perforante. După-masă vom continua cu tragerea indirectă folosind proiectile explozive. Iar diseară, după lăsarea nopții, vom încheia cu tragere directă, tot cu proiectile explozive. Bod, te ocupi de preparative. Voi, cei de la grupa cercetare, verificați-vă aparatura, să nu avem surprize la tragerea indirectă. Giurgiu, distribuie muniția aferentă fiecărui tun pentru tragerea de acum! Căpitanul se retrage în cortul său. Sub comanda lui Bod, ne mișcăm ca niște profesioniști. Ducem panouri din PFL în poligon, la câteva sute de metri în fața noastră. Pe scheletele existente se construiesc machete de tancuri. Câte unul pe fiecare linie de tragere. Alți soldați descarcă din camioane lădițe de scândură vopsite în verde, așezând muniția în apropierea fiecărui tun. Cei de la grupa cercetare desfășoară bobine de cabluri și verifică aparatura de transmisie. Suntem gata cu preparativele de tragere. Fiecare grupă stă aliniată în spatele tunului. Presiunea momentului pune stăpânire pe mine. Eu sunt încărcătorul! Proiectilul cât un purceluș, primit din mâinile altui servant, trebuie să-l introduc la comandă în culată. Culata se deschide la acționarea ochitorului sau automat, după fiecare proiectil „plecat” din tun. Apar căpitanul și maiorul burduhos. Se postează în dreptul tunului II, la câțiva metri în spate, să poată observa toată zona. Căpitanul ia o poziție solemnă: – Baterie, pentru tragere! Continuă Bod, postat undeva mai în stânga: – Pluton, luați poziția de tragere! Se aud comenzile celor trei comandanți de grupă: – Servanți, la posturi, fuga marș! Cu căștile de război pe cap, legate bine sub bărbie, ne mișcăm cu repeziciune ocupându-ne fiecare locul, în poziția „ghemuit” cu genunchiul stâng pe pământ. Se aud din nou comandanții de grupă: – Tunul I gata de tragere! – Tunul II gata de tragere! – Tunul III gata de tragere! Vocea căpitanului răsună: – Asupra tancurilor din față, trei proiectile, baterie, foc! La fiecare tun servanții se pun în mișcare, sub atenta supraveghere a comandanților de grupă. Sub mișcările precise de mâini ale ochitorilor, țevile tunurilor se mișcă adulmecând prada. Sergentul Bod coordonează cu repeziciune tragerea: – Încărcați! Foc! Se aude prima bubuitură, urmată de un zgomot uluitor al tunului în recul. Încarc și eu primul proiectil, trăgându-mă lateral în stânga. Culata se închide înghițind muniția. O bubuitură puternică îmi ia pentru un moment auzul. Tunul se zgâlțâie din toate încheieturile, aruncând în recul tubul gol al proiectilului. Fumul cu miros de pucioasă îmi umple nările. Am deja al doilea proiectil în mâini. Mecanic încarc, mă trag lateral stânga și îmi duc instinctiv mâinile în dreptul urechilor. Iar bubuitură puternică și iar tun zdruncinat în recul. Din stânga și din dreapta bubuiturile mă strivesc. Al treilea proiectil. Totul se derulează cu rapiditate. Se aude vocea lui Varga: – Tunul II, terminat tragerea! Răsuflu ușurat. Din lateral se aud și ceilalți doi comandanți: – Tunul I, terminat tragerea! – Tunul III, terminat tragerea! Sergentul Bod raportează: – Pluton, terminat tragerea! Abia mai aud vocea căpitanului: – Baterie, încetați tragerea! La comanda căpitanului ne adunăm în formație. – Adunați tuburile și puneți-le în lădițe! Apuc și eu unul. Încă e călduț. Fumul se ridică încet spre cer. – Bod și Giurgiu, rămâneți pe loc. Noi, ceilalți, ne deplasăm la ținte să vedem ce minuni ați făcut. Plini de curiozitate, îi urmăm pe cei doi care discută degajați de ale lor. La macheta noastră sunt cuprins de mândrie. Două găuri cât să bagi pumnul prin ele și o ruptură laterală demonstrează că toate cele trei proiectile și-au atins ținta. (Va urma) VASILE BIGHEI

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: