La început de octombrie, va fi fost, cumva, și la noi ziua (neapărat cu Z) „persoanelor de vârsta a treia”. Numită astfel cu o vinovată discreție și decență corecte politic, ca și cum, în acest context, cu toții (până și ele!) ar trebui să ne ștergem din cap gândul că, de fapt, este vorba despre vârstnici, bătrâni, chiar despre… babe și moșnegi! Ca și cum am fi în stare să intervenim magic, doar printr-o vorbă, asupra vârstei părinților și bunicilor, dându-le îndărăt contorul anilor, oblojindu-le sănătatea, luându-le oboseala, proptindu-le bugetul de pensionari. Și a trecut pâș-pâș ziua lor, pe neștiute, pe nesimțite – ca și cum n-ar fi fost; așa cum și ei adesea se învârt în jurul celor mai tineri, fără zgomote, dovedindu-le, cât încă mai pot, că există, că sunt prețioși și de neînlocuit.
L.D. CLEMENT
Altfel, mă tem că „sărbători” de acest tip nici nu-i mai privesc, în sensul că politicile puse în contul lor, despre care se vorbește cu astfel de ocazii, abia dacă vor avea efecte (și ce efecte?) asupra copiilor și nepoților. Politici care, în fond, dacă pricep bine, le transmit vârstnicilor de mâine prețioasa informație de a-și avea de pe acum grija, să nu se aștepte care cumva ca societatea viitorului să le ofere (ca recompensă?) câte un baston de sprijin. Lecție pe care, de altfel, vârstnicii de astăzi, deși nu le-a fost predată ca atare, o știu prea bine, din „școala vieții”.
Comentarii