Euro urcă încet spre 4,55 lei

Toate monedele din regiune, inclusiv leul, înregistrau ieri deprecieri în fața euro, piețele luându-și măsuri de protecție într-o perioadă în care se așteaptă ca Spania să solicite ajutor financiar din partea UE, solicitare care va determina deprecierea euro și creșterea aversiunii față de risc.
 

Cursul euro urca ieri de la 4,5220 la 4,5262 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat la 4,5270 – 4,53 lei, în creștere față de închiderea de marți. Presiunea pe cumpărarea de valută a urcat euro până la un maxim de 4,5330 lei, pentru ca apoi acesta să revină sub pragul de 4,53 lei. După anunțarea mediei de BNR, cotațiile reveneau peste pragul de 4,53, la ora 14 ele fiind de 4,5310 – 4,5350 lei. Cursul monedei americane a scăzut de la 3,5016 la 3,50 lei, iar francul elvețian a crescut de la 3,7380 la 3,7393 lei. Monedele din regiune se tranzacționau față de euro la 4,11 – 4,122 zloți, respectiv la 285,7 – 286,4 forinți. Perechea euro/dolar fluctua într-un culoar îngust, cuprins între 1,2878 și 1,2936 dolari, investitorii așteptând ședința de politică monetară a BCE care se va desfășura astăzi. În același timp, se așteaptă răspunsuri în privința cererii de ajutor financiar din partea Spaniei, a patra economie a zonei euro care, conform zvonurilor, ar trebui să vină până la sfârșitul acestei săptămâni, chiar dacă premierul Mariano Rajoy a declarat în cursul unei conferințe de presă că acest eveniment nu va avea loc. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru decembrie la 1,2882 – 1,2935 dolari. Prețurile futures ale unciei de aur cu scadența lunară erau de 1.775,4 – 1.779 dolari iar pentru decembrie de 1.781,1 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: