PRM Suceava cere sistarea privatizărilor

> „Prin vinderea obiectivelor care au mai rămas, statul român aproape că ajunge să-și piardă întreaga avere strategică”, arată Gheorghe Acatrinei, președintele PRM Suceava
 

Guvernul Ponta dă dovadă că nu are soluții economice valabile și vrea să aducă bani la bugetul de stat doar din înstrăinarea a ceea ce a mai rămas din averea poporului. Așa crede președintele Organizației Județene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei, care a declarat, într-o conferință de presă, că guvernul ar trebuie să sisteze seria privatizărilor păguboase. „Guvernul trebuie să ia măsuri urgente de stopare a privatizărilor. Cabinetul Ponta continuă vânzările, la fel ca și guvernele anterioare, care au înstrăinat avuția națională. Acum în discuție este Oltchim, iar la rând vin Poșta și CFR, Guvernul nevoind să trăiască decât din încasările din privatizări. Prin vinderea acestor obiective care au mai rămas, statul român aproape că ajunge să-și piardă întreaga avere strategică”, arată Acatrinei. El consideră că dosarele marilor privatizări ar trebui luate la puricat. Astfel, după constatarea pagubelor făcute și recuperarea acestora, fondurile recuperate ar putea fi orientate către domenii prioritare ale vieții economico-sociale. „La mână trebuie luate toate dosarele din 1990 încoace și să se verifice în ce condiții s-au desfășurat acestea, ce nereguli s-au înregistrat și ce pagube au fost făcute. Astfel, cei care au acumulat o avere foarte mare din aceste privatizări vor fi trași la răspundere și puși să returneze, conform legii, tot ceea ce au luat ilegal de la stat. Iată unde au ajuns banii care trebuiau să fie dați la învățământ, sănătate sau în alte domenii prioritare!” relevă fostul parlamentar sucevean. Acatrinei se exprimă împotriva „indicațiilor prețioase” date de FMI în ceea ce privește politica națională în domeniul privatizărilor. „Dacă cei de la FMI ne dictează cum să ne conducem țara, atunci, după părerea mea, am ajuns într-o situație foarte gravă, țara noastră având un statut de colonie”, opinează Gheorghe Acatrinei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: