Leul se redresează ușor

Moneda națională a avut ieri o ședință cu o volatilitate redusă a cotațiilor, dar cu o creștere a volumelor de tranzacționare, ordinele venind de pe segmentul comercial.
 

Cursul euro a scăzut de la 4,5168 la 4,5140 lei, deschiderea realizându-se la 4,5160 – 4,5180 lei, iar tranzacțiile realizându-se apoi între 4,5150 și 4,52 lei, cotații care se înregistrau și la ora 14. Decizia BNR de a menține dobânda de politică monetară la 5,25%/an nu a surprins piața, membrii AAFBR, care au participat la un sondaj intern, apreciind că nivelul acesteia se va menține până la finalul anului. Reamintim că banca centrală a redus dobânda cu 0,75% de la începutul anului, până la minimul istoric de 5,25%, pentru ca, din mai, pe fondul tensiunilor politice, să decidă să nu o mai modifice. Cursul dolarului american a urcat de la 3,5079 la 3,5131 lei, în timp ce francul elvețian a scăzut de la 3,7358 la 3,7360 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro creștea pentru martie viitor la 4,6283 lei. Monedele din regiune erau stabile, la fel ca și leul, euro fluctuând între 4,141 și 4,153 zloți, respectiv 284,5 – 285,2 forinți. Perechea euro/dolar a scăzut, după aproape două săptămâni, timp în care a crescut până la 1,3172 dolari, sub pragul de 1,29 dolari, ieri coborând la 1,2846 – 1,2899 dolari. Investitorii își iau măsuri de protecție înainte de prezentarea de către premierul Mariano Rajoy a bugetului Spaniei pe anul 2012, punându-se întrebarea dacă statul iberic va decide să solicite ajutor financiar din partea UE și a BCE, având în vedere că de la Bruxelles i-a parvenit solicitarea de a face între 2012 și 2014 economii de 150 miliarde euro, măsură care a condus la declanșarea unor manifestări de protest violente la Madrid. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pe decembrie la 1,2855 – 1,290 dolari, în timp ce uncia fluctua pe octombrie între 1.753,3 și 1.758, iar pe decembrie prețul futures era de 1.757,2 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: