Cei 12 care au devalizat 1 milion de euro bancari nu pleacă din arest

După ce, pe 21 septembrie a.c., propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, de prelungire a măsurii arestării preventive luată în luna iulie a.c. față de 12 dintre inculpații care au reușit să fure din conturile clienților unei bănci din Italia circa un milion de euro, era respinsă, ieri, Curtea de Apel Suceava a admis recursul procurorilor, hotărând ca inculpații să stea după gratii cel puțin următoarele 30 de zile.
 

Cum să faci 1 milion de euro fără să te împrumuți de la bancă Reamintim că, în luna iulie a.c., membrii grupării erau săltați după o acțiune surpriză a organelor de anchetă, procurorii venind în instanță cu un dosar greu, care conține 40 de volume. Potrivit materialului D.I.I.C.O.T., rețeaua obținea prin metoda „phishing” date și adrese e-mail aparținând clienților unităților bancare vizate și, prin mesaje de tip spam, îi îndrumau să acceseze linkuri către pagini web clonă unde să introducă datele bancare personale (user/nume utilizator, parolă acces, număr card, data expirării), informații care permiteau accesarea conturilor online banking. Cu acele date obținute fraudulos, membrii grupării accesau fără drept conturile online banking și efectuau ulterior transferuri bancare prin intermediul platformei de internet banking a băncii respectivei. Practic, transferau bani din conturile păgubiților pe carduri valide, ale aceleiași bănci, carduri ce se aflau în posesia unora dintre indivizii implicați în această escrocherie de zile mari. „Infractorii procurau în prealabil aceste carduri către care erau virate sumele de bani ce provin din conturile fraudate, de la diverși cetățeni italieni, contra unor sume cuprinse între 100 și 250 euro, și le trimiteau în România, Germania și Anglia, unor persoane care aveau ca sarcină scoaterea banilor în numerar de la diverse ATM-uri, imediat ce au fost alimentate de pe conturile fraudate”, explicau instanței, în iulie, procurorii suceveni. Potrivit procurorilor DIICOT Suceava, lider al grupării era Tiberius Murgoci. El deținea o poziție centrală, coordonând activitățile infracționale desfășurate cu privire la procurarea, transportul și preluarea de carduri bancare Poste Italiane SpA. „Acestea urmau a fi folosite la efectuarea de transferuri frauduloase de fonduri, efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri aparținând unităților bancare din Italia, Germania, Anglia, Grecia și România, prin utilizarea cardurilor respective de ceilalți membri ai grupului, verificarea conturilor bancare Poste Italiane SpA ale căror date de acces au fost obținute prin activități de tip phishing cu privire la soldul disponibil și posibilitatea efectuării de transferuri din acestea, modul de împărțire și transmitere a sumelor de bani obținute în urma activităților infracționale”, arătau procurorii suceveni. Rețeaua, în viziunea D.I.I.C.O.T. Procurorii DIICOT au început inițial urmărirea penală împotriva a 26 dintre suspecți: Alex-Alin Scânteie (24 de ani), Tiberius Murgoci (26 de ani), Gabriel Maciuc (29 de ani), Cristian Alexandru Colibaba (26 de ani), Ionuț Liviu Ilisoi (31 de ani), Alin Alexandru Rusu (28 de ani), Daniel Puha (22 de ani), Mugurel Constantin Vichiuc (26 de ani), Vasile Matei (40 de ani), Andreea Claudia Scânteia (23 de ani), Cătălin-Andrei Iurescu (26 de ani), Emanuel Ioan Covașă (27 de ani), toți din municipiul Rădăuți, Constantin Liviu Olariu (33 de ani), din municipiul Suceava, Raul-Alexandru Matner (24 de ani), din orașul Siret, Viorel Lungu (29 de ani), Claudiu Ignat (32 de ani) și Brîndușa Nicoleta Ignat (20 de ani), din județul Botoșani, Ragnat Szabo (23 de ani) din municipiul Sibiu, Valentin Văduva (23 de ani), Petronela Popescu (34 de ani) și Bianca Roxana Hatcău (25 de ani), din municipiul Arad, Emilian Ricardo Marin (22 de ani), din municipiul Călărași, Daniel Postolache (27 de ani), din municipiul Brașov, Ionel Gherasim (34 de ani), din municipiul Iași, Florin Cosmin Mangu (19 ani) și Ana Culea (33 de ani), din municipiul Constanța. În luna iulie erau aduse la Suceava, pentru audieri, 17 persoane. 12 dintre acestea erau arestate, ulterior, de Tribunalul Suceava: Alex-Alin Scânteie, de 24 de ani, Tiberius Murgoci, de 26 de ani, Gabriel Maciuc, de 29 de ani, Cristian Alexandru Colibaba, de 26 de ani, Daniel Puha, de 22 de ani, Vasile Matei, de 40 de ani, toți din municipiul Rădăuți, Constantin Liviu Olariu, de 33 de ani, din municipiul Suceava, Raul-Alexandru Mațner, de 24 de ani, din orașul Siret, Claudiu Ignat, de 32 de ani, din județul Botoșani, Ragnat Szabo, de 23 de ani, din municipiul Sibiu, Ionel Gherasim, de 34 de ani, din municipiul Iași, și Florin Cosmin Mangu, de 19 ani, din municipiul Constanța. Secret Service, dar și SRI Pentru anihilarea acestei rețele, procurorii DIICOT Suceava au colaborat cu ofițerii Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la București. Anchetatorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au fost sprijiniți de SRI Suceava și de serviciile de operațiuni speciale Suceava, Iași, Constanța, Timișoara și Brașov. În urma perchezițiilor efectuate la vremea respectivă, au fost ridicate pentru cercetări 23 laptop-uri, 9 unități calculator, 11 HDD-uri, 161 suporți optici, 41 telefoane mobile, 49 cartele SIM, 42 carduri bancare, 10 stick-uri, 3 dispozitive de skiming/citire card-uri, un detector de metale, 5 autoturisme, 87.700 lei, 29.700 euro și 13.440 lire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: