Toamna, un anotimp când se adună recoltele… altora

> Polițiștii confiscă atelaje și cai, însă cailor ce le vor da de mâncare?
 

Secția 9 Poliție Rurală Moara a fost sesizată de Daniel L., de 35 de ani, din comuna Moara, joi, la ora 13.10, despre faptul că mai multe persoane se află pe terenul său situat în tarlaua Hagigadar, de pe raza comunei Moara, și sustrag știuleți de porumb. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care l-a surprins în flagrant pe Gavril G., de 35 de ani, din orașul Frasin, în timp ce conducea atelajul hipo proprietate, tras de un cal, în coșul faetonului aflându-se zece saci din rafie cu știuleți de porumb. Totodată, pe aceeași tarla a fost găsit un al doilea atelaj hipo, tractat de un cal, în coșul căruia se aflau știuleți de porumb. Gavril a recunoscut că porumbul din saci l-a sustras de pe terenul unde a fost găsit, precizând că cel de-al doilea atelaj hipo aparține lui Ilie B., de 23 de ani, din comuna Șcheia, care a fugit. Acesta, până la apariția poliției, împreună cu soția sa, Lămâia R., de 22 de ani, din comuna Pătrăuți, cu fratele său, B.V., de 16 ani, respectiv sora sa, B.N., de 17 ani, ambii din comuna Șcheia, a sustras porumbul de pe același teren și l-a încărcat în faeton, după care l-a abandonat în acel loc în momentul în care toți au fost depistați de către partea vătămată. Au fost efectuate verificări și investigații, fiind dispuse măsuri de căutare a celor patru suspecți. Față de Gavril G., informează poliția județului, s-a dispus măsura reținerii pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”. Urma ca pe 21.09.2012 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă. Suspectul a fost introdus în arestul al I.P.J. Suceava. Totodată cele două atelaje hipo au fost aduse la sediul secției, urmând a fi reținute în vederea confiscării, iar cantitatea de porumb obiect al infracțiunii va fi cântărită și predată părții vătămate. (M.G.) P.S. Întrebare: ce le-ați dat și le veți da de mâncare cailor, domnilor polițiști? Nu cumva știuleți de porumb?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: