Redeschiderea Muzeului de Artă
Mai mult chiar, fostul primar Vasile Tofan, s-a referit la bilețelul Maestrului, mai exact la înscrisul ,,1) Fonduri pentru reparații la Muzeu. 2) Ridicarea Muzeului la gradul de Centru Cultural Național”, ca la obsesia anilor ultimului său mandat. Obsesie, obiectiv de urgență, pe care, autorități județene, autorități municipale, direcție și minister al Culturii, fălticeneni, prieteni ai Maestrului, trebuie să ni le însușim, cu un necesar corectiv, impus de existența României în Uniunea Europeană: Centrul Cultural Internațional ,,Ion Irimescu” Fălticeni. Dacă scriitorul Grigore Ilisei, evocând vremea de început a instituției și rolul pozitiv al lui Miu Dobrescu în îndeplinirea dorinței Maestrului de a-și tezauriza creația la Fălticeni într-un edificiu pe măsură, a vorbit de valoarea de monument a clădirii, care a aparținut boierului Costache Forăscu și în care funcționase un timp Prefectura Baia, arhitectul Ovidiu Alexievici (care și-a mărturisit o veche dragoste pentru artă) ne-a cerut să privim și să vedem Muzeul ca un Palat, construcția făcând trecerea de la conac la palat și având mari asemănări cu Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa. Totodată, Ovidiu Alexievici, arhitectul restaurării edificiului, a vorbit despre realizarea integrală a Muzeului, mai exact despre integrarea arhitectonică în aerul acestuia a clădirii în care se află spațiul muzeal al locuinței Maestrului și spațiul expozițiilor temporare, precum și a Sălii Pictor ,,Aurel Băeșu”, ca despre un imperativ al perioadei imediat următoare, exprimându-și speranța că această armonizare va fi încredințată tot echipei Domniei Sale. Muzeograf Maria Hatmanu, studentă a Maestrului și colegă a lui Dan Hatmanu, vorbind despre extraordinara valoare a operei Maestrului în termenii unei confesiuni, (,,Eu mă împărtășesc când vorbesc de creația lui Ion Irimescu”), ne-a reamintit, pe de o parte, că pentru Baudelaire muzeul era un loc sacru, iar pentru Goga, un templu, iar pe de alta de sfințenia actului de creație, meșterii-artiști ai bisericilor noastre postind când pictau, iar când îl zugrăveau pe Dumnezeu se împărtășeau. La aceeași extraordinară valoare s-a referit și criticul de artă Mircea Oliv, după ce a povestit că ultima dată l-a văzut pe Maestru într-o biserică de secol XII, Herina (Bistrița-Năsăud), acolo unde expunea soția unui sculptor pe care îl prețuia, George Apostu, numind pașii următori, absolut necesari, ai clasificării, analizelor morfologice, studiilor reclamate de exponatele Muzeului. Ceea ce înseamnă completarea micuței echipe a instituției cu specialiști muzeografi și în conservare, cu cercetători/masteranzi/doctoranzi/doctori în arte vizuale și în istoria artei, cu profesioniști de indiscutabilă competență. Și pentru că tot vorbim de uriașa valoare a creației irimesciene adăpostite de Muzeu, autoritățile municipale (dar și județene) trebuie să-și pună urgent întrebarea dacă măsurile de securitate la acest obiectiv și privitoare la fiecare lucrare în parte sunt suficiente și să nu aibă somn liniștit până la asigurarea unui răspuns afirmativ la modul major. Istoricul de artă și universitarul Gheorghe Macarie, vorbind despre conceptele de clasic și modern ca văzute obișnuit în opoziție și subliniind ideea că opera lui Ion Irimescu ,,le arată complementaritatea sub semnul marii sinteze, naționale și europene”, a susținut cu tărie ideea ,,Centrului care va depăși Muzeul” și care va fi și ,,un centru de creație pentru tineret, pentru ca valorile mari ale permanenței să aibă clocotul tinereții și să se facă la Fălticeni Cultură Mare”. Cu gândul tot la valoarea și valorile Muzeului, la efervescența taberelor de creație și la permanența cercetării și dialogului pe care le include ideea de centru cultural internațional, scriitorul Grigore Ilisei s-a referit și la prețioasa bibliotecă de artă de aici (constituită în primul rând de donația Ion Irimescu, căreia i s-a alăturat relativ recent donația Elena și Gheorghe A. M. Ciobanu). Academicianul Al. Zub a meditat cu glas tare la opera irimesciană și la creatorul ei, insistând asupra adecvării la ,,spiritul timpului” ca o caracteristică a acestei opere, operă ,,proteică și discret înnoitoare”, la ,,simțul măsurii” pe care artistul îl avea din lumea rurală, observând că a preluat de la profesorul său Paciurea ceva din pasiunea pentru enigmatic, pentru mister. De altminteri, la redeschiderea Muzeului, apropo și de afirmația lui Oliv Mircea că singurul nostru glas european este al unui sculptor, Brâncuși, a fost reluată nu o dată convingerea Maestrului că diferența în notorietate/recunoaștere dintre Brâncuși și Paciurea a fost dată de noroc, convingere căreia astăzi nu puțini i-l asociază și pe Ion Irimescu. Să amintim, în acest sens, răspunsul dat de poetul Adrian Alui Gheorghe unui sculptor francez de prim-plan al artei contemporane că Brâncuși este unul dintre marii artiști ai României, și reverența implicită făcută în fața amintirii Maestrului de sculptorul Liviu Rusu cu mărturisirea că l-a cunoscut pe când era un copil de 12 ani și când nici nu îndrăznea să viseze la sculptură, darmite la faptul că într-o zi își va avea atelierul chiar pe strada Pangratti, vizavi de atelierul în care au prins chip marile creații ale lui Ion Irimescu, atelier care, de asemenea, își așteaptă reconstituirea în cadrul Centrului Cultural Internațional ,,Ion Irimescu” Fălticeni, ca să așternem pe hârtie sugestia altor teme de cercetare și de proiecte pentru viața de acum înainte a acestei comori cu care a fost dăruită și s-a învrednicit așezarea supranumită cândva Florența Moldovei. Discursul elevat al lui Dan Hăulică, ,,pontiful” criticilor și istoricilor de artă (cum l-a numit cu respect Grigore Ilisei și cum îl situează înalta sa demnitate de președinte de onoare al asociației Internaționale a Criticilor de Artă), a fost urmărit cu atenție, dar și cu recunoștință pentru gestul de a fi sprijinit deschiderea expoziției Maestrului la Paris, una dintre cele mai importante manifestări la sărbătoarea centenarului nașterii sale. Pentru numeroșii participanți la fel de însemnate au fost însă și mărturisirile privitoare la faptul că vede un semn de continuitate și de coeziune în omagiul adus lui Ion Irimescu (omagiu adresat deopotrivă și nouă înșine, puterii noastre creative) într-o țară prea des sortită risipirii eforturilor, într-o Românie în care lipsește o memorie a instituțiilor, o Românie care prea des se raportează la Europa pâlcului celor care decid, marcat de egoismul intereselor, în loc să se raporteze la Europa privirii departe, să vadă în Europa nu o putere, ci o destinație. Ca și privirea proaspătă cu care Excelența Sa a încercat să-l cuprindă pe artist și opera acestuia, cu sugestii care ar însemna multe ferestre deschise spre aerul oxigenat înțelegerii lor moderne pentru atât de mult speratul și binevenitul centru de cercetare pe care îl visa Irimescu. Așa cum este și cum va deveni instituția căreia i-a fost încredințată spre păstrare și punere în valoare creația, biblioteca și sufletul Maestrului Ion Irimescu poate singură să atragă zilnic atâția vizitatori câți a numărat miercuri, 12 septembrie 2012, în ziua redeschiderii oficiale a Muzeului de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni, dacă nu și mai mulți. Dar, din fericire, această comoară își sporește strălucirea prin celelalte comori culturale ale Fălticenilor, iar redeschiderea, în după-amiaza aceleiași zile, a Galeriei Oamenilor de Seamă, sub privirea tăcută a lui Eugen Dimitriu și sub ghidajul însuflețit al lui Adrian Cocârță, amândoi însă dominați de un freamăt de neuitat (cât al înaltelor spirite chemate la viață de interesul participanților, cât al acestor nu puțini înalți participanți) reprezintă o trainică dovadă. Cu ce să încheiem? Poate cu regretul fostului primar Vasile Tofan că nu a apucat să se ocupe și de reamenajarea Casei Sadoveanu. Poate cu trecerea ei în rândul obiectivelor de realizat în etapa imediat următoare pentru Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni. Deoarece aparțin în egală măsură Fălticenilor și fălticenenilor, pentru care, odată cu redeschiderea Muzeului, a sunat ceasul unei vieți noi. Sub auspiciile turismului cultural, izvor nu doar de faimă și de vizitatori, aducător nu numai de bani, ci și de locuri de muncă. Adică, generator de viitor.
Comentarii