Scandal la Arbore

 

Polițiștii orașului Solca au fost sesizați pe 17 septembrie, în jurul orei 20.54, de Mariana P., de 40 de ani, din comuna Arbore, despre faptul că la locuința ei se află un grup de persoane care provoacă scandal, se dedau la acte de violență și este necesară intervenția ambulanței și a poliției. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției orașului Solca, care a găsit la locuința acesteia un grup de persoane din familia acesteia, care reclamau că au fost agresați de către vecinii Vasile F., Virgil F. și alții. Mariana P. a reclamat că ea și fiul ei, P.I., 15 ani, au fost loviți și mai multe geamuri ale locuinței au fost distruse. P.I. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticat cu „plagă contuzie frontală, contuzie umăr drept și contuzie genunchi”. Între familia reclamantei și persoanele reclamate, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, există o stare conflictuală mai veche, generată de comiterea unor acte de violență reciprocă. Autorii nu au putut fi audiați, spune poliția județului, întrucât nu au fost găsiți în zonă sau la domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și „lovire sau alte violențe”, cercetările fiind continuate de către polițiștii Postului de Poliție Arbore.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI