Colegiul Național de Informatică Suceava a fost selectat în două proiecte europene importante

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a fost ales de Ministerul Educației să facă parte din proiectul „VIA – Vocație, Interese, Autocunoaștere și dezvoltare, drumul către succesul profesional”, fiind singura instituție de învățământ preuniversitar din Suceava selectată.
 

Alături de colegiul sucevean sunt implicate două licee din Regiunea Nord-Est și universitățile „Ștefan cel Mare” Suceava și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din echipa de proiect fac parte directorul unității, prof. profesor Virginel Iordache, directorul adjunct prof. Gabriela-Rodica Freitag, prof. Loredana Bodnar – consilier educativ, și prof. Gabriela Grigoraș. Aflăm că prin acest proiect va fi implementat un serviciu de consiliere și orientare bazat pe TIC menit să îmbunătățească serviciile de orientare și consiliere profesională destinate viitorilor absolvenți. Aceștia vor fi mai bine ghidați în consultarea bazei de date cu meserii, fiind supuși unor teste care le vor evidenția profilul psihologic vocațional. „Beneficiarii activităților ce se vor desfășura în cadrul proiectului sunt elevii claselor din ciclul superior al liceului. Implicând activ elevii în acest proiect, cu siguranță aceștia vor răspunde mult mai facil la întrebări de genul: Cine sunt eu?; Încotro vreau să mă îndrept?; Ce carieră mi-ar plăcea să-mi aleg?; Ce am de făcut pentru a ajunge unde îmi doresc?; Am calitățile necesare pentru a ajunge unde îmi doresc? Elevii află astfel un lucru foarte important, că orientarea școlară și profesională reprezintă punctul cheie al întregii cariere pe care o persoană o dezvoltă în existența sa și mai ales află că există metode științifice cu ajutorul cărora se identifică un anumit traseu profesional, în funcție de afinități, aptitudini, dificultăți și drumul ce trebuie parcurs până la succesul profesional”, a precizat directorul colegiului, prof. Virginel Iordache. Colegiul ”Spiru Haret” va fi implicat și într-un proiect Leonardo da Vinci, alături de alte școli din România, Turcia, Grecia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Proiectul se va desfășura în perioada 2012-2014 și vizează „îmbunătățirea abilităților de proiectare și programare a aplicațiilor tutoriale urmărind modelul ARCS”, precizează conducerea colegiului. Pentru desfășurarea a 24 de mobilități, colegiul a beneficiat de un grant de 25000 de euro. „Proiectul a plecat de la ideea că trăim într-o perioadă de intensă informatizare, calculatoarele fiind peste tot în jurul nostru. Cu toate acestea, s-a observat că utilizarea calculatoarelor în activitățile educaționale nu poate fi rigidă și că, de multe ori, nu s-a obținut randamentul dorit. Această ineficiență se bazează pe programele de calculator, care uneori nu pot realiza succesul dorit. Din acest motiv, designerii de software tutorial trebuie să lucreze cu mai multă atenție și meticulozitate. În acest context, teoria motivațională a lui John Keller numită «Modelul ARCS», oferă câteva sfaturi legate de partea software, sfaturi care ar trebui luate în considerare. Proiectul își propune ca elevii care studiază informatica să cunoască modelul motivațional ARCS, să înțeleagă strategiile lui, să aplice modelul în proiectarea unui software tutorial, lucru ce va duce la îmbunătățirea abilităților lor profesionale”, ne-a mai precizat directorul Iordache. În afară de aceasta, proiectul le va oferi elevilor și cadrelor didactice „posibilitatea de a înțelege valoarea parteneriatelor europene”, ei având prilejul de lucra împreună cu alți elevi și profesori din străinătate, creând dialoguri interculturale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: