„All we need ?” (2)

> Tot ce avem nevoie – ingredientele unei călătorii reușite
 

Bineînțeles că tot ce e frumos durează, în general, puțin; și așa s-a întâmplat și în cazul experienței noastre… Când, în sfârșit, ne acomodaserăm complet și chiar ne obișnuiserăm cu acel stil de viață, timpul (iar el, numai necazuri face) ne-a dat un ghiont în direcția autocarului, căci urma să plecăm. Nu, nu la cumpărături, nu la altă plimbare ci… acasă! Am amânat pregătirea bagajelor până în ultimele momente, crezând că așa vom prelungi șederea, dar, în dimineața de vineri, după alte rânduri de poze, îmbrățișări și cuvinte de rămas-bun, fără să ne dăm prea bine seama, deja ne aflam pe drumul de întoarcere. Norocul nostru a fost că, nici de această dată, nu aveam să ne plictisim pe un drum lung și obositor. Ne-am abătut prin capitala Cehiei, Praga. Seara, într-o scurtă plimbare la pas prin oraș, am fost impresionați de forfota acestuia chiar și la ore înaintate; o viață de noapte tumultoasă, la care luau parte grupuri întregi de tineri petrecăreți. În plus, am fost nevoiți să ne ținem degetele încleștate pe genți și buzunare, pentru a preveni un eventual incident, dar și pentru a încerca să nu ne cheltuim ultimii bani rămași (lucru greu de făcut, de altfel, pentru că până și băieții grupului erau fani declarați ai cumpărăturilor). A doua zi, nicidecum să ne dăm plecați! Un ghid ne-a condus pe la numeroasele obiective turistice ale orașului, cele mai impresionante și apreciate de noi fiind Podul Carol (de o lungime considerabilă, cu statui semnificative, despre una dintre ele chiar susținându-se că ar îndeplini dorințe; chiar sunt curioasă dacă și ale celorlalți s-au îndeplinit), Centrul Vechi și Primăria cu Ceasul ei Astronomic (uimitor, zic, căci nu-mi închipui cum mintea omenească, acum multe secole, putea născoci ceva atât de complex). Mai apoi, că era să ratăm intrarea la peștera Macocha. Dar aveam să ajungem cu adevărat într-o altă lume, cea a unei caverne impresionante, atât prin măreția, frumusețea ei, dar și prin istoria ei, puțin… înfricoșătoare. Nu ne speriem noi așa ușor, totuși, iar la ieșire chiar am auzit pe cineva zicând: „De nu ar fi ora închiderii, ar trebui să mai intrăm o dată!”. Cam asta a fost, pe scurt, și cu Praga și frumusețile naturale ale Cehiei, căci seara ne aflam din nou în micuțul oraș Gyor, în același hotel în care fusesem cazați la dus, doar că acum nu ne venea să credem că peste o zi vom fi în camerele noastre de acasă. Cum era prea târziu, am sărit peste plimbarea de seară și am mers să ne odihnim (vorba vine, căci eram deja prieteni cu toții – deși cei care nu se cunoșteau între ei poate au fost puțin mai distanți la început – și doream să prelungim cât mai mult ultima noastră noapte de excursie, stând treji până târziu). Pe nesimțite, într-o zi nu atât de lungă pe cât ne-am fi dorit, am făcut și drumul întoarcerii: duminică după-amiază eram deja în țară, unde ni se părea ciudat să auzim din nou limba natală peste tot (sau să vedem din nou gunoaie și căței vagabonzi pe străzi). Mai mult dormind pe autocar, oboseala acumulată spunându-și cuvântul, nici nu am realizat când am ajuns, din nou, în Suceava, primitoare ca întotdeauna… Iar acum, după toate aceste rânduri, mi se pare că am scris mult, și totuși, prea puțin. Nu pot reda doar toată experiența noastră, tot ceea ce am văzut, am simțit sau am acumulat în zilele respective. Cu ce am rămas sau ce am câștigat în excursia noastră? Ar fi prea puțin să spun: „informații noi despre economie, interes în domeniu, vizitarea obiectivelor turistice ș.a.”. Mai important decât atât, cred, sunt prieteniile făcute, atât cu elevii germani, cu care mulți dintre noi păstrăm legătura, cât și între noi, românii, care prin ajutor reciproc și complicitate am ajuns repede să descoperim că avem, totuși, interese comune și pasiuni asemănătoare. Nu pot vorbi în numele tuturor dar, cu prilejul seminarului și al călătoriei în sine, eu am descoperit multe, atât despre locuri și oameni noi, dar și despre mine însămi. Poate că, până la urmă, nu toți străinii sunt așa reci cum se spune, și poate că economia nu este un subiect atât de complicat și… respingător cum am crezut o vreme. Poate că nici profesorii nu sunt mereu serioși și cominatorii ca la școală, când cu delăsarea noastră îi călcăm pe nervi. Totul ține de perspectiva pe care o ai și de cum preferi să privești situația. Eu am ales acum să fiu mai deschisă spre nou, mai încrezătoare cu privire la viitor, și cred că acestea sunt aspecte importante la vârsta noastră, când e momentul să ne alegem drumul în viață. Și, pe deasupra, cu ce am mai rămas? Pare un clișeu dar, da, am rămas cu multe amintiri, poze, povești și glume – toate vor rămâne pentru noi până când ne-om pierde părul, dinții și memoria – și, cum ne place nouă să spunem, sunt „epice”! Cine știe ce ne rezervă timpul (că probabil face el și lucruri bune, nu numai ne grăbește să creștem) și poate vom mai avea ocazia unei astfel de experiențe cât de curând. Căci nu e nimic de pierdut, ci dimpotrivă, ne așteaptă alte experiențe de câștigat, pe care nu are cum să ni le mai ia nimeni înapoi! MARIA-AURORA CLEMENT

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: