„În prima zi de școală e întotdeauna soare”

Deputatul PDL de Suceava prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu s-a aflat ieri, cu prilejul deschiderii noului an școlar 2012-2013, la 4 școli din municipiul reședință de județ. Ea a luat parte la festivitățile de deschidere de la Școala Generală cu Clasele I-VIII Nr. 1 Suceava, Școala Creștină Filadelfia, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” și Școala cu Clasele I-VIII Nr. 7 Ițcani.
 

„Începerea unui nou an școlar constituie, fără doar și poate, unul dintre cele mai emoționante evenimente pentru întreaga suflare românească. În această zi binecuvântată uităm, pentru câteva ore, de tot ce e trist sau urât în viețile noastre. Spectacolul străzii, cu copii frumoși ce de-abia se văd după buchetele imense de flori, ne înviorează pe toți, tineri sau vârstnici. Iar școala, mută și rece în timpul caniculelor verii, se încinge dintr-o dată, la temperatura incandescentă a inimilor slujitorilor ei, ce își așteaptă în prag discipolii. Începem un nou an școlar și nu aș vrea să-mi amintesc acum de nimic din ceea ce înseamnă incertitudinile și suferințele noastre legate de educația copiilor. În prima zi de școală e întotdeauna soare. Vă doresc, dragi copii și stimați colegi, un bun început și anul acesta. Să fiți sănătoși și încrezători în puterea educației prin școală! Să iubiți școala și să-i venerați slujitorii! Școala rămâne cel mai frumos eveniment în viețile noastre și trebuie s o facem să devină catedrala spiritelor vii. Ca în fiecare an, am ținut să mă întâlnesc cu colegi, elevi și părinți în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Suceava pentru a le ura succes și pentru a prelua probleme cu care se confruntă școlile astăzi”, arată Sanda-Maria Ardeleanu pe blogul personal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI