Termica nu are bani suficienți pentru a plăti apa furnizată de ACET

Consumatorii casnici au de achitat către operatorul sucevean de termoficare în sistem centralizat restanțe de 18,8 milioane de lei, plata acestora fiind o condiție esențială pentru furnizarea apei calde menajere, a declarat ieri, în urma întâlnirii cu conducerile asociațiilor de proprietari, viceprimarul Ovidiu Doroftei.
 

El a remarcat că, în condițiile în care asociațiile de proprietari nu-și onorează facturile către Termica, aceasta se vede în imposibilitatea de a plăti, pe deoparte, facturile la gazele naturale, iar pe de cealaltă parte, apa livrată de societatea de utilități comunale ACET. „Avem aceeași problemă la asociațiile de proprietari, respectiv plata debitelor către furnizorii de utilități, în special către Termica. S-au făcut eforturi în luna august și s-au achitat 1,8 milioane de lei, însă ne apropiem de sezonul rece, iar important este să menținem acest ritm. Am solicitat tuturor președinților de asociații să facă tot ce le stă în putință pentru a recupera sumele datorate și a le achita, mai departe, către Termica”, subliniază viceprimarul Ovidiu Doroftei. Pentru ca Termica să-și poată onora contravaloarea consumul de gaze naturale, asociațiile de proprietari s-au angajat ca în fiecare dintre lunile iulie, august și septembrie să adune de la populație câte 2 milioane de lei. În același interval, de la bugetul local spre Termica este îndreptată suma de 500.000 lei/lună.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI