Din cele 302 clase pregătitoare care vor funcționa în noul an școlar în județul Suceava, 68 vor fi în regim simultan cu alte clase de învățământ primar, ne-a informat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, insp. Laura Hacman. De asemenea, va fi și o clasă pregătitoare de învățământ special, la Școala „Sf. Stelian” din Rădăuți. IȘJ a dat asigurări că toate clasele pregătitoare din județ sunt pregătite cu mobilier corespunzător pentru începerea noului an școlar, mobilier pentru achiziționarea căruia Ministerul Educației a repartizat IȘJ Suceava 976.800 lei. Totodată, aflăm, „nu au fost probleme în privința asigurării spațiilor pentru clasele pregătitoare”, fiind doar două școli din județ care au în incintă și grupe de grădiniță și clase pregătitoare, conform precizărilor insp. Hacman. Pentru toate clasele pregătitoare există tot atâția profesori învățători titulari, care tocmai au încheiat cursurile de formare, desfășurate în două etape, în perioada 27 august – 31 august și în această săptămână, în 6 centre din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. Potrivit purtătoarei de cuvânt a IȘJ, formarea cadrelor didactice de la clasele pregătitoare are și o componentă online, aceasta fiind deschisă pentru ele până în luna octombrie. Este vorba despre o platformă educațională, de unde își vor procura toate informațiile utile și după începerea anului școlar. La clasele pregătitoare nu vor fi manuale școlare, ci materiale didactice care vor fi puse la dispoziție de școli. În județul Suceava s-au înscris 4.757 de copii la clasa pregătitoare.
În noul an școlar, în județ
> Va funcționa și o clasă pregătitoare de învățământ special, la Școala „Sf. Stelian” din Rădăuți
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii