Municipalitatea nu are evidența locuințelor asigurate din Suceava

> „Vom cere de la PAID, structura care centralizează aceste date, să vedem câți locuitori ai municipiului Suceava și-au făcut asigurări”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei > Proprietarii care au o asigurare facultativă nu sunt scutiți de plata primelor de asigurare obligatorie
 

Începând de astăzi se aplică, efectiv, noi prevederi legale privind asigurarea obligatorie a locuințelor. Aceasta după ce Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat modificarea legislației secundare, emisă în aplicarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor. Astfel, potrivit acestor modificări, toate societățile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin polița obligatorie pentru locuințe, respectiv de 10.000 de euro sau de 20.000 de euro. Pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008,  firmele în cauză vor încheia doar polițe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale. „În mod categoric, toți cei care au o asigurare facultativă nu sunt scutiți de plata primelor de asigurări obligatorii. Este vorba despre cele două categorii: 10 euro/an pentru suma asigurată de 10.000 de euro și de 20 euro pentru suma asigurată de 20.000 euro, în funcție de materialele din care este construită locuința. Din câte avem la cunoștință, aceste din urmă polițe oferă asigurare doar pentru dezastre naturale, precum inundații, alunecări și cutremure. Astfel, sucevenii trebuie să știe că alte riscuri, cum ar fi incendiile, inundațiile între vecini etc., nu sunt acoperite din aceste din urmă polițe. Cele dintâi rămân absolut obligatorii”, arată viceprimarul municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei. Viceprimarul a precizat că, până acum, la peste un an de la intrarea în vigoare a legislației de profil, inspectorii Primăriei nu au aplicat nicio amendă celor care încă nu și-au efectuat asigurarea obligatorie. Pe de altă parte, adjunctul șefului executivului local nu a putut să se exprime asupra unui număr al polițelor de asigurare obligatorii existente în municipiul Suceava. „Nu cred că aceasta este principala preocupare a Primăriei, cea de a da amenzi. Mai degrabă, vom lua măsuri de a face cunoscută obligația de a încheia polițe obligatorii de asigurare pentru locuințe. Vom cere de la PAID, structura care centralizează aceste date, să vedem câți locuitori ai municipiului Suceava și-au făcut asigurări”, a explicat viceprimarul. Ovidiu Doroftei a subliniat că, în perioada următoare, se va pune accent pe zonele expuse din reședința de județ, precum cele cu risc de producere a alunecărilor de teren și a inundațiilor. Conform legii intrate în vigoare la 15 iulie 2011, nivelul sancțiunilor contravenționale care se pot aplica este cuprins între 100 și 500 lei, amenzile fiind de competența primarului unității administrativ-teritoriale sau a persoanelor împuternicite în acest sens.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: