Tâlhărie în grup, la Dorna Arini

Mihai P., de 81 de ani, din comuna Șaru Dornei, a fost miercuri victima infracțiunii de tâlhărie, fiindu-i sustrasă o sumă mare de bani de către persoane necunoscute, în timp ce se afla în satul Gura Negrii, din comuna Dorna Arini.
 

În urma verificărilor polițienești, s-a stabilit că, în jurul orei 14, victima se afla în într-un bar din Dorna Arini, unde consuma băuturi alcoolice, având asupra sa suma de 6.200 lei. La un moment dat, în bar și-au făcut apariția mai multe persoane, printre care două persoane de sex feminin și un tânăr. I-a invitat pe toți la masa lui și le-a oferit câte o cafea și câte o bere. După ce au discutat, Mihai P. a ieșit din bar, beat, cu intenția de a pleca în comuna Șaru Dornei, fapt pentru care s-a deplasat spre Gura Negrii, pentru a merge spre domiciliul său. Imediat după acesta, au ieșit și cele trei persoane. Tânărul l-a ținut de mână, iar cele două persoane de sex feminin i-au sustras suma de 4700 lei. După comiterea faptei, Mihai P. s-a deplasat la domiciliul său, unde i-a povestit fiului său despre cele întâmplate, fapt ce l-a determinat pe acesta să apeleze SNAU 112. În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, s-a reușit identificarea făptuitorilor în persona numiților Florentina L., de 19 ani, Mihaela L., de 31 de ani, ambele din comuna Dorna Arini, și Constantin A., de 21 de ani, din municipiul Pașcani, județul Iași. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80% restul sumei fiind cheltuită de făptuitori. Față de autori s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie și s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore. Urma ca, în cursul zilei de 30.08.2012, cei 3 să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului Vatra Dornei, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă. Cei trei învinuiți au fost introduși în Arestul IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: