Arhivă pentru august 29th, 2012

Euro se îndreaptă spre 4,45 lei

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Încet, dar ferm, leul reușește să recupereze terenul pierdut, confirmând declarația ministrului de finanțe, Florin Georgescu, care este, în același timp, și viceguvernatorul Băncii Naționale, că, după depășirea momentului referendumului, euro va scădea sub pragul de 4,5 lei.   Desigur, rolul principal revine BNR, care a decis să limiteze laCiteşte

Reduceri la cazare pentru studenții de la învățământul cu taxă care au părinți cadre didactice

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Începând din anul academic următor, la Universitatea Suceava, studenții de la învățământul cu taxă și care au părinți cadre didactice vor beneficia de reduceri la tarifele de cazare în cămine, aceasta fiind o nouă categorie de reduceri aprobată recent de CA al USV.   Ei vor plăti 220 lei, lunar,Citeşte

Cei mai buni elevi meșteșugari sunt din județul Suceava

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cei 5 elevi meșteșugari care au reprezentat județul Suceava la Olimpiada națională a meșteșugurilor artistice tradiționale de la Sibiu au câștigat premiul I pentru produsele prezentate, informează Inspectoratul Școlar Județean Suceava.   Emanuel Hăgătiș, de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, s-a evidențiat în prelucrarea osului și cornului, Mihai Țarcă, deCiteşte

Tineri italieni învață handbal de performanță

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La Liceul cu Program Sportiv Suceava se află, de o săptămână, o echipă de elevi și profesori de la un liceu tehnic din Recanti, Italia, reuniți într-o asociație sportivă, care se antrenează intensiv la handbal.   Asociația este reprezentată la Suceava de profesoara de sport Filomela Leava, directorul tehnic, șiCiteşte

Deputatul PSD Ioan Stan aspiră la un nou mandat în Parlament

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> El a făcut cunoscut că parlamentarii PSD de Suceava n-au participat la ședința în care s-a citit decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului   Deputatul PSD de Fălticeni Ioan Stan a declarat că va candida pentru al patrulea mandat de deputat în același colegiu în care a candidatCiteşte

PRM vrea a treia suspendare a lui Traian Băsescu

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Organizația Județeană Suceava a PRM este dezamăgită că USL și liderii politici ai acestei alianțe nu au făcut totul pentru a împiedica revenirea în funcție a președintelui suspendat Traian Băsescu.   „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, pentru că atât premierul Victor Ponta, cât și președintele interimar, Crin Antonescu,Citeşte

Coabitare cu pușcăria în coastă

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Motto: „L’ordre règne à Varsovie” (fr. Ordinea domnește la Varșovia), Generalul Sébastiani, despre situația din Polonia   Acum, că tot și-a dat în petic Curtea Constituțională, care, după cum se spune, și-a amânat verdictul până când s-a format alianța celor 6 contra celor 3 (vezi și cearta dintre Aspazia CojocaruCiteşte

„Muntele – metaforă fundamentală. Relief concret și ascensiune spirituală”

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Al VI-lea colocviu al Fundației „Credință și Creație – Maica Benedicta”, Mănăstirea Putna, 22-26 august Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în zilele de 22-26 august 2012 Mănăstirea Putna a găzduit lucrările celui de-al VI-lea Colocviu al Fundației „Credință și Creație –Citeşte

Susțin elitele statul de drept ?

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Și cele politice și cele intelectuale se pronunță categoric pentru statul de drept, pentru creșterea performanțelor acestuia, numai că, la o privire atentă, observăm că fiecare susține alt stat de drept, unul care nu coincide cu al nostru, nici cu al celorlalți. În genere, din ce vedem în mass-media, statulCiteşte

Festivitate de premiere – Arbore, august 2012

29 august 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un gest de o deosebită delicatețe și dăruire sufleteasca s-a petrecut duminică, 26 august, în sala de evenimente a Școlii Gimnaziale “Luca Arbure” din localitatea Arbore: premierea profesorilor. Nu, nu este o greșeală și deși anul școlar s-a încheiat demult, dascălii acestei comune au avut plăcuta surpriză de a fiCiteşte

Sumarul ediţiei: