Contracte de muncă desfăcute în cazul a zeci de asistenți ai persoanelor cu handicap

> 14 dintre acestea au încetat ca urmare a decesului persoanei cu handicap grav
 

La jumătatea acestui an, în evidența Direcției de Asistență Socială a municipiului Suceava se aflau 319 asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități, dintre care 66 pentru minori și 259 pentru adulți, alți 4 aflându-se în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Potrivit unei informări a Serviciului de Protecție Socială al municipalității, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2012, au încetat 30 de contracte de muncă ale asistenților personali, astfel: 8 prin desfacerea contractului la cerere; 5 la expirarea acestui document; 14 prin decesul persoanei cu handicap grav; unul după încadrarea într-un alt grad de handicap, iar altele două prin renunțarea la asistentul personal în favoarea primirii indemnizației acordate prin lege persoanei cu dizabilități. „În conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului administrației publice din 2002, numărul asistenților personali s-a diminuat, deoarece persoanele cu nevoi speciale pot opta pentru plata unei indemnizații lunare echivalentă cu salariul asistentului personal”, se arată în informarea citată, în care se mai precizează că, în prezent, Serviciul de Protecție Socială are 236 dosare de persoane cu handicap grav care au solicitat să primească ele însele respectiva indemnizație. Potrivit reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de muncă cu primarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia bolnavul cu handicap grav domiciliază. Conform datelor Serviciului de Protecție Socială al municipalității sucevene, pe parcursul primelor 6 luni din acest an au fost încheiate 17 contracte noi de muncă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: