PSD Suceava 2020

Festivalul Medieval, la final

Numărul spectatorilor a depășit anticipările

Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” s-a încheiat apoteotic, duminică, cu spectacolul cailor în flăcări prezentat de Oval Production Grup, spectacol desfășurat în șanțul de apărare, și cu celelalte numere cu foc prezentate în Cetate de Asociația Gladius Dei și Trupa Hypnosis.
 

Înainte de acestea, pe zidul Cetății, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, și-a pus pe umeri o mantie medievală aurie și a încheiat oficial manifestarea, rostind din „zapisul” pregătit special. Alături de el, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, și directorul Cancelariei prefectului, Ovidiu Donțu, s-au adresat miilor de spectatori adunați în jurul șanțului de apărare și au adus mulțumiri atât celor care au „trudit” și au prezentat „spectacole de înaltă ținută”, cât și celor implicați în desfășurarea manifestării, promițând „sprijin și pe viitor”. Foarte spectaculoasă, dar și riscantă, reprezentația cu foc a cascadorilor și a cailor lor a atras foarte mulți spectatori, dar au existat și dintre cei care s-au întors din drum când au auzit că turnirul desfășurat an de an în șanțul de apărare nu va mai avea loc anul acesta, din cauza materialelor de construcție adunate acolo pentru lucrările de restaurare. Cu toate acestea, am văzut oameni, mai ales copii, pur și simplu extaziați de numerele prezentate, înghesuindu-se să prindă măcar o frântură din spectacol. La fel de bine primite au fost spectacolele pirotehnice prezentate de Asociația Gladius Dei – „Penumbra”, Trupa Hypnosis – „Arderea vrăjitoarei” și de Ordinul cavalerilor argotici. „Este festivalul cel mai bine organizat din țară” Pe parcursul desfășurării, festivalul s-a bucurat de participarea a aproape 12.000 de spectatori, care înseamnă public plătitor de bilete și invitați care au intrat gratis, numărul prezentat la final de organizatori fiind 11.962. Directorul Ursu și-a exprimat mulțumirea că a fost atins și chiar depășit targetul de 10.000 de spectatori, mai ales că un dezavantaj l-a constituit spațiul din Cetate mai restrâns din cauza lucrărilor de restaurare. Emil Ursu a apreciat că, în ce privește consistența spectacolelor, „festivalul a crescut de la an la an”. Potrivit lui, au fost prezenți 177 de artiști, iar în opinia lor „este festivalul cel mai bine organizat din țară”, pe de o parte. Pe de alta, este festivalul cel mai greu pentru ei, dat fiind publicul foarte numeros. „Muzeul Bucovinei mulțumește tuturor participanților, mass-media, sponsorilor și, nu în ultimul rând, publicului care a fost prezent la cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Artă Medievală «Ștefan cel Mare» Suceava, o manifestare unică în peisajul evenimentelor culturale din Moldova. La final, putem afirma că acest eveniment a fost o reușită din toate punctele de vedere, participanții, publicul și invitații noștri rămânând cu o impresie plăcută privind amploarea și buna organizare a festivalului desfășurat în perioada 16-19 august 2012”, a declarat directorul Emil Ursu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: