PSD Suceava 2020

De ieri, la Liceul cu Program Sportiv și la Galleria Mall

Învățătură și distracție la școlile de vară ale AESv

Cadre didactice din mai multe școli ale județului, precum și copii de toate vârstele au început ieri activitățile în cadrul celor două școli de vară organizate de Asociația Educatorilor Suceveni (AESv), după ce manifestarea a fost deschisă oficial la sediul Liceului cu Program Sportiv.
 

Pentru adulți, școala de vară a ajuns la ediția a VIII-a, ei având aspecte importante de discutat pe tema ”De la proiectul personal la proiecte europene”, dar și activități recreative precum „atelierele de handmade”, de origami, bucătărie sau programul de karaoke. Pentru ei, programul de luni a început cu „Exemple de bune practici în proiecte europene”, diseminări de proiect realizate de profesorul de sport Petru Brândușe și de prof. Raluca Gherman, de la Școala Nr. 10. Înainte, însă, prof. Brândușe a propus cadrelor didactice un joc de autocunoaștere, pe care ele îl vor putea aplica în școli, la începutul anului școlar, chiar de la clasele mici. Înv. Corina Crăciun de la Școala Gulia a instruit câteva dintre membrele asociației în confecționarea unor bijuterii din mărgele (cercei, coliere, brățări), iar ele, la rândul lor, au instruit cadrele didactice prezente la școala de vară, fiecare participantă plecând apoi acasă cu un produs pe care l-a realizat folosind ustensilele adecvate. Astăzi, de la ora 18,30, adulții sunt invitați la Galleria Mall din Suceava la un concurs de karaoke. Din programul pentru adulți al zilei de miercuri, de la Galleria Mall, menționăm activitatea “Modalități și instrumente de prevenire a criminalității informatice și a pornografiei infantile pe internet”, coordonată de insp. Ionuț Epureanu de la Inspectoratul de Poliție Județean. De la ora 11,30 o activitate de prevenire a traficului de persoane, prezentată de Laura Stadler, de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Joi, activitățile vor continua la LPS, de la ora 9, cu o diseminare a proiectului Grundtvig EDIT – CJRAE, aparținând ed. Iuliana Aldea, iar de la ora 10, stud. Cristina Ungureanu va instrui participantele în tehnica origami, prezentările de proiecte și diseminările de cursuri continuând până la ora 12. Ziua de vineri va constitui punctul culminant al școlilor de vară, la care vor contribui cu diseminări de proiecte și activități de dezvoltare personală prof. Maria Pavelescu, președinte AESv, și prof. Lăcrămioara Plugariu, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE). Vor urma un atelier de lucru (decorațiuni), coordonat de Viorela Suciu de la Anda Decor, și un atelier de bucătărie cu tema „Alimentație sănătoasă”, la care cadrele didactice se vor întrece în realizarea unor salate, pe care apoi le vor gusta. Copiii vor fi implicați, în joacă, într-un „proces penal” Copiii au și ei un program foarte interesant și distractiv, cu activități educative, jocuri, mult dans, muzică. Împărțiți pe grupe de vârstă, începând cu preșcolarii, ei vor învăța lucruri instructiv-educative, se vor juca de-a magicienii, vor dansa, vor face sport, vor desena. Astfel, ieri ei au învățat engleză cu prof. Elena Stănescu, au desenat cu Grațiela Meșteriuc, au învățat dans popular de la Florica Pîțu și Lavinia Palaghianu, dans de majorete, cu Lucia Purice și Dorin Mîrnea, au participat la un „proces penal”, joc de rol prezentat de Ionuț Epureanu. Cei de gimnaziu au făcut experimente cu prof. Dana Zup și au învățat să-și exprime emoțiile de la reprezentatele Organizației „Salvați Copiii”, Elena Ailincăi și Andreea Niculică. Activitățile pentru ei vor continua astăzi, de la ora 9, în același stil, la LPS, miercuri ele mutându-se la Galleria Mall, unde vor avea loc concursuri de biciclete, role, atletism, karaoke, dans. Joi va fi ziua cu activități sportive – fotbal, atletism, king ball, tir cu arcul. Vineri, copiii vor vâna comori, se vor picta pe față, vor învăța să meargă în echilibru, vor arunca la țintă, vor dansa și vor participa la tombolă. Școlile de vară vor fi încheiate festiv vineri de la ora 12.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: