O căruță de infracțiuni comise… cu mașina

 

Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată sâmbătă, la ora 16.20, cu privire la faptul că, pe DN 2H, s-a produs o tamponare, iar conducătorul auto vinovat a părăsit locul faptei. Poliția a stabilit că George C., de 28 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce își conducea autoturismul, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar de Mardarie G., de 58 de ani, din municipiul Rădăuți. După producerea coliziunii, George C. a părăsit locul faptei, fiind ulterior depistat de polițiști, iar cu ocazia verificărilor în baza de date s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Întrucât omul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat la spital probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu ocazia controlului corporal, informează poliția, asupra lui George C. au fost găsite mai multe bijuterii din aur și un cuțit. Ulterior, în jurul orei 18, la poliție s-a prezentat Mihai S., de 31 ani, din municipiul Rădăuți, care a reclamat că, în cursul zilei, cumnatul său, George C., i-a sustras din curte autoturismul și mai multe bijuterii, iar autoturismul nu este înmatriculat, fiind radiat din circulație din Polonia. Autoturismul și bunurile sustrase au fost restituite reclamantului. George C. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumul public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducere pe drumul public a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, părăsire a locului accidentului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, punere în circulație sau conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînmatriculat, portul fără drept al cuțitului și furt.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: